IPS Ioachim a oficiat slujba Parastasului pentru monahia Agafia Borcea

În ziua de 6 iulie 2019, la Mănăstirea Văratec din județul Neamț, a avut loc pomenirea și slujba de parastas pentru monahia Agafia Borcea la împlinirea a șapte ani de la trecerea sa în veșnicie. Slujba de pomenire a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului în prezența maicii stavrofore Iosefina Giosanu, Stareţa Mănăstirii nemțene și a obștii monahale de aici..

După slujba Parastasului, Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt celor prezenți în care a vorbit despre personalitatea emblematică a celei care a fost maica Agafia Borcea.

Avea o grijă permanentă pentru mântuirea sufletului. Maica Agafia, tot ce împlinea, ca ascultare, avea o valoare soteriologică, raportând totul la Dumnezeu şi la Judecata de Apoi. Avea permanent conștiința datoriei şi ascultării, iar după orice lucrare mulțumea lui Dumnezeu şi-L ruga să se recunoască în fapta pe care a făcut-o în numele Lui. Vorbirea ei era fermă, dar, în același timp, duhovnicească. După fiecare convorbire cu ea, te simțeai mai ușurat şi liniștit. Maica Agafia nu a râvnit niciodată la ceea ce nu-i aparținea; chiar de nu avea,  spunea că are tot ce îi trebuie, era ferm convinsă că trebuie să consume ceea ce a putut obține prin munca mâinilor ei. Mila oferită o primea cu greu şi în toate avea dreaptă socoteală. Eleganța şi confortul n-au de viată însoțit-o în timpul vieții, condițiile de viață n-au depășit regula monastică, iar sărăcia voită o găseai de la ușa chiliei. Maica Agafia, de tânără venită în mănăstire, a părăsit toate, ieșind din centrul dragostei părinților ei pentru dragostea lui Hristos. Ea şi-a consacrat viața Mirelui Hristos părăsind planurile personale şi firescul trăirilor specifice tinereții, trecând ,,ascultarea” în planul lui Dumnezeu, tăindu-şi voia în duhul Sfinților Părinți.

Stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec a amintit despre modelul de viețuire al maicii Agafia: „Chipul ei blând lumina permanent. Te uitai la ea şi vedeai că vorbea cu Iisus. Odată ce mi-a fost încredinţată ascultarea aceasta de stareţă, maica m-a vegheat permanent cu rugăciunea şi m-a ajutat foarte mult în activităţile duhovniceşti şi administrative ale mănăstirii”.

La final, au fost împărțite pachete pentru toți credincioșii prezenți în memoria celei care a fost maica Agafia Borcea.

...

Născută la 13 noiembrie 1925, în localitatea Stăniţa din judeţul Neamţ, maica Agafia provine dintr-o familie care a dat Bisericii noastre 14 călugări şi călugăriţe, intrând în mănăstire la doar 20 de ani. Timp de aproape şapte decenii a fost ca o lumină pentru monahiile de la Văratec, pe care le-a povăţuit permanent şi le-a purtat în rugăciune. Aceasta a trecut la Domnul duminică, 1 iulie 2012. Slujba de înmormântare a avut loc marți, 3 iulie 2012, şi a fost săvârşită de către nepotul ei, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Trupul ei este înmormântat în cimitirul mănăstirii, alături de mama ei, maica Mariami, şi de mama sa duhovnicească, maica Agafia.

(pr. Daniel-Ionel Marari)