IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Lazaret

În ziua de serbare a Marelui Ierarh Spiridon al Trimitundei, la Parohia Lazaret din orașul Bacău, a fost binecuvântată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu agheasmă, noua biserică ridicată aici și apoi a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii.

 

La primele ore ale dimineții, băcăuanii au avut parte de un eveniment duhovnicesc cu totul aparte. În mijlocul lor, la Parohia Lazaret, a sosit IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a binecuvântat lucrările de zidire a noului locaș de cult  și apoi a oficiat slujba Sfintei Liturghii.

 Ierarhul a fost primit cu flori, pâine și sare semne ale prețuirii și recunoștinței enoriașilor coordonați de către preoții slujitori ai parohiei.

 Ierarhului i s-a alăturat în rugăciune un sobor de preoți coordonat de preotul Costică Busuioc, protopop al locului și câteva sute de credincioși din orașul Bacău.

În cuvântul său, rostit la Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop Ioachim a îndemnat poporul la a urma exemplul sfinților în general și al Sfântului Ierarh Spiridon în special, dat fiind faptul că a fost serbat în aceste zile.

Părintele paroh Marius Iacobeanu a mulțumit la final preoților slujitori și credincioșilor prezenți, pentru binecuvântatele momente petrecute în cadrul slujbelor săvârșite întru pomenirea sfântului, și a apreciat evlavia pe care credincioșii o au față de dragostea și sprijinul pe care Sfântul Ierarh îl oferă celor care cu credință aleargă spre ajutorul lui.

De asemenea, părintele paroh a apreciat implicarea sufletească și materială a credincioșilor în organizarea agapei frățești la care au luat parte 500 de credincioși, rugându-l pe Sfântul Spiridon să miluiască și să binecuvânteze cu harul său pe toți cei care s-au implicat și au participat la această sărbătoare.

 Imediat după terminarea slujbei, Înaltpreasfințitul Ioachim a sfințit, în municipiul Bacău, un complex medical al Fundației Sf. Spiridon, în prezența oficialităților centrale, județene și locale și a conducerii acestei instituții. Aceasta a sprijinit de-a lungul timpului activitățile social-filantropice ale Fundației „Episcop Melchisedec” -filiala Bacău, al cărui sediu este în curtea Parohiei Lazaret.

(pr. Daniel Marari)