IPS Eftimie a fost pomenit la Catedrala arhiepiscopală din Roman, la trecerea a trei ani de la mutarea sa la Domnul, sâmbătă, 4 noiembrie, în ziua când se face pomenirea celor adormiți.
Cu acest prilej a fost oficiată Sfânta Liturghie de către preoți slujitori și diaconi ai catedralei mușatine, cărora li s-au alăturat preoți de pe întreg cuprinsul Eparhiei, dar și rude ale fostului ierarh. Răspunsurile liturgice la strană au fost date de corala ,,Paraschevi" de la catedrala din Roman. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului care a fost oficiată de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Cei prezenți s-au deplasat apoi la mormântul fostului ierarh Eftimie, unde, după rostirea rugăciunilor specifice, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a evidențiat personalitatea predecesorului său și activitatea împlinită de acesta pe scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul celor aproape patru decenii de arhierie.
,,Se cuvine ca noi, cei care am avut prilejul să îi stăm în preajmă, să îl fi cunoscut și urmat activitatea lui pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, să ne înscriem între cei care facem anamneză a celui care a fost arhiepiscop și întâistătător al acestei istorice Eparhii a Romanului și Bacăului. Astăzi îi facem pomenire și ne reamintim de chipul său blând ca și crinul bunelor vestiri, de sfaturile pe care le dădea preoților și ucenicilor săi. Episcopul și apoi Arhiepiscopul Eftimie a fost un om care a știut să apere cu demnitate valorile ortodoxiei noastre. El a fost cel care a adăugat cărămida care i-a fost încredințață de Providență la edificiul spiritualității.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl așeze acolo în Rai și pe noi să ne miluiască ca pe cei care încercăm să îi urmăm sfaturile și lucrarea pentru a putea și noi să adăugăm aportul nostru la aceste vestigii strămoșești.
Mulțumim preoților care au venit să îl pomenească împreună cu noi, rugându-L pe Dumnezeu să îl așeze în ceata ierarhilor pentru a participa la Liturghia arhierească săvârșită de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul Istoriei și Arhiereul cel Veșnic prin care noi viem, suntem și facem parte din trupul sfânt al Bisericii", a subliniat în cuvântul său, părintele Arhiepiscop.
La final, credincioșilor și pelerinilor le-au fost împărțite pachete cu alimente, plăcinte și colăcei de la Brutăria Betleem a Arhiepiscopiei în memoria ierarhului de vrednică pomenire, Eftimie Luca.
(pr. Daniel Marari)