Ierarhul eparhiei Romanului și Bacăului a participat miercuri, 4 februarie și joi, 5 februarie, la București, la Adunarea Națională Bisericească, respectiv la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora a fost ales și noul episcop al Harghitei și Covasnei.
Miercuri, 4 februarie, ÎPS Arhiepiscop Ioachim a participat alături de ceilalți membri ai Adunării Naționale Bisericești, la slujba de Te Deum oficiată la Catedrala Patriarhală. În continuare, ierarhul a fost prezent în sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, unde, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române.
Joi, 5 februarie, ÎPS Sa, alături de ceilalți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a luat parte la ședința de lucru desfășurată în Reședința Patriarhală. Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala Patriarhală de PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu acest prilej, în urma alegerilor desfășurate conform rânduielilor bisericești, PS Andrei Făgărășeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost ales chiriah al Episcopiei Covasnei și Harghitei. „Ședința Sfântului Sinod este foarte importantă deoarece în timpul ei se va aproba Regulamentul autorităților canonice bisericești și al instanțelor de judecată și vor fi aduse în discuție și spre aprobare noi forme de promovare a importanței orei de religie în școlile publice, precum și unele hotărâri privind dezvoltarea activităților social filantropice. Toate acestea împreună reprezintă o necesitate urgentă pentru Biserica noastră. Deci, avem speranţa că vom aduce lumină, încurajare şi speranţă pentru viaţa Bisericii prin hotărârile de astăzi şi de mâine ale Sfântului Sinod”, avea să precizeze Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.