Întrunirea A.P.O.R. la nivel naţional

În Bucureşti a avut loc sâmbătă, 28 martie, întrunirea națională a Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie” (A.P.O.R.). Reprezentanţii celor 40 de filiale ale A.P.O.R. din toată ţara, prezenţi la eveniment, au fost binecuvântaţi, în a doua parte a întâlnirii, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Prima parte a evenimentului s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, iar a doua parte a întrunirii, la care a fost prezent şi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ al Patriarhiei Române.

Întrunirea de la Bucureşti a reprezentanţilor A.P.O.R. s-a încheiat cu un comunicat de presă dat publicităţii pe site-ul oradereligie.ro: "Sâmbătă, 28 martie 2015 a avut loc la Bucureşti Adunarea Națională a Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie” (A.P.O.R.), la care au participat 140 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai celor 40 de organizaţii locale şi comitete A.P.O.R. existente în acest moment în aproape toate judeţele ţării.

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat personal participanţilor un cuvânt de binecuvântare şi încurajare a demersului asociaţiei.

În cadrul discuţiilor participanţii au hotărât următorii paşi de urmat până la următoarea întrunire: înfiinţarea de organizaţii A.P.O.R. în toate municipiile şi oraşele ţării; cooptarea a cel puţin unui părinte în fiecare şcoală din România; crearea unui grup de avocaţi şi jurişti care să acorde asistenţă juridică şcolilor, părinţilor şi profesorilor de religie; monitorizarea procesului legislativ şi formularea de propuneri pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale şi a altor acte normative.

Cu acest prilej, s-a stabilit implicarea în realizarea unui Proiect strategic pentru îmbunătățirea calității orei de Religie şi a învăţământului românesc în general pentru a avea cele mai bune programe, cele mai bune manuale şi materiale auxiliare, precum şi profesorii cei mai bine pregătiţi, precum şi implicarea asociaţiei în desfăşurarea unor activităţi extraşcolare care să permită expunerea copiilor la modele de viaţă bazată pe valori religioase (organizarea de tabere, dialoguri cu personalităţi, cooptarea de lucrători de tineret şi coordonatori de voluntari etc.).

În cadrul acestei prime Adunări Naționale a Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie”, cea mai nouă, dar probabil cea mai importantă şi mai activă organizație neguvernamentală a părinților din România, participanţii au votat pentru declanşarea procedurilor în vederea iniţierii modificării Constituţiei, în scopul introducerii explicite a garantării orei de Religie confesionale, parte a trunchiului comun, cu retragerea la cerere, şi definirea constituţională a familiei ca fiind constituită prin căsătoria între un bărbat şi o femeie.

Asociaţia A.P.O.R., prin implicarea căreia peste 91% dintre elevi au fost înscrişi pentru ora de Religie, este convinsă că educaţia şi dezvoltarea spirituală a copiilor se poate obţine doar prin realizarea parteneriatului tripartit dintre Familie, Şcoală şi Biserică." se precizează în comunicatul A.P.O.R. dat publicităţii de către Liana Stanciu, Preşedintele asociaţiei.

Astăzi, 31 martie, reprezentanţii A.P.O.R. Bacău participă la întrunirea profesorilor de religie din judeţ, organizată cu binecuvântarea şi în prezenţa IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

***

A.P.O.R. este o organizație neguvernamentală a părinților interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor lor, educație care presupune, pe lângă latura morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă. Membrii acestei asociații consideră că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate, susțin îmbunătățirea calității orei de Religie, precum și menținerea rolului și importanței acestei discipline de învățământ.