Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române și membru fondator al Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România a participat în perioada 15-16 ianuarie 2020 la primele reuniuni regionale din Moldova de la înființarea acestei structuri federative
Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a devenit membru fondator al Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România, din luna decembrie 2019.
Cele două reuniniuni din Moldova au avut loc la Bârlad, în cadrul C.I.A. (Centrul de Îngrijire Adulți) Bârlad – DGASPC Vaslui, ce a reunit furnizori sociali publici și privați din județele Vaslui, Iași și Suceava și la Bacău, la Pensiunea Margo, loc în care au participat actori sociali din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice și paliație din județele Bacău, Neamț și Suceava. Cele două consfătuiri au fost prezidate de Pr. Ilarion Mâță, Președintele Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România, care reprezintă și Asociația de la Hârja, în calitate de membru fondator. Pr. Ilarion a urat bun venit participanților, a generat o sesiune de cunoaștere a participanților, a prezentat viziunea, misiunea, obiectele și statutul noii federații. Înainte de întâlnirea de la Bârlad, alături de conducerea DGASPC Vaslui, participanții s-au deplasat la Huși și au vizitat un model de succes la caselor protejate pentru adulți și apoi la Bârlad, Centrul de Îngrijire Adulți, locul unde s-a desfășurat prima întâlnire din cadrul regiunii Moldova, un nou model de bună practică, apartamentele sociale pentru adulți și vârstnici.
La Bacău, alți participanți din alte județe, au luat contact cu informațiile legate de noua federație, au împărtășit reușitele și insuccesele sau carențele din instituțiile pe care le coordonează reprezentanții centrelor prezente la întâlnire, au dezbătut managementul serviciilor sociale, au notat așteptările și au făcut propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ.
---------------------------------
Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România este o nouă structură federativă care își propune să sprijine persoana vârstnică la domiciuliu sau în rezidență, persoana cu boli terminale sau paliative în toate regiunile țării, prin politici publice, o legislație corelată cu nevoile beneficiarilor, devenind un partener de dialog civic cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale și alte instituții publice centrale și locale.
La Federaţie pot adera asociaţii, fundaţii, instituții de învățământ superior, agenți economici sau orice altă instituție publică sau privată, furnizor de servicii sociale, educaționale, medicale sau socio – medicale adresate persoanelor vârstnice sau adulte cu boli paliative și în fază terminală, care funcţionează în țără sau în afara teritoriului României şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, în condițiile legii statului pe teritoriul cărui funcționează, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au iar scopurile lor statutare nu contravin ordinii publice din România.
Conducerea Federației este deținută de un Consiliu Director format din furnizori de servicii sociale din toate regiunile țării, coordonat de Pr. Ilarion Mâță, în calitate de președinte al federației. (Alexandru Florescu – Coordonator PR federație)