Întâlnirea preoților din Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în ziua de 18 martie, la biserica parohiei Valea Bogdanei (Protopopiatul Onești) a avut loc ședința preoților din Protopopiatul Onești

 

În ziua de 18 martie, la biserica parohiei Valea Bogdanei (Protopopiatul Onești) a avut loc ședința preoților din Protopopiatul Onești. Conform tradiției, întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Constantin Alupei, urmată de parastasul pentru eroii căzuţi în Primul Război Mondial. Apoi, s-a desfășurat ședința propriu-zisă la care, delegat din partea Centrului eparhial de la Roman, a fost părintele Gheorghe Paleu, inspector la Sectorul Patrimoniu şi Construcţii. În cuvântul său, preotul inspector a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, după care a prezentat mai multe informații referitoare la aspecte ce privesc activitatea misonară a preotului în parohie, proceduri de lucru în construcție etc. Pe lângă probleme de ordin administrativ, în contextul Anului Omagial Euharistic, la ședință au fost dezbătute și subiecte duhovnicești referitoare la  post, Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie.