Întâlnirea anuală a consilierilor sociali din Patriarhia Română, la Mănăstirea Caraiman

          Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 13-14 decembrie 2021, a avut loc, la Mănăstirea Caraiman, întâlnirea anuală a consilierilor sociali din Patriarhia Română și Adunarea Generală a Federației Filantropia. 

 

Luni, 13 decembrie, evenimentul a debutat cu Ședința Consiliului Director al Federației Filantropia, în intervalul orar 13:00-15:30. Ziua a continuat cu  Ședința Adunării Generale a Federației Filantropia, desfășurată între orele 16:00-19:00.

Marți, 14 decembrie, între orele 9:00-10:45, a avut loc prima sesiune a Întâlnirii consilierilor eparhiali coordonatori ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române, iar între 11:00-13:00 cea de a doua sesiune.

Delegatul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a fost pr. Ilarion Mâță, consilier social eparhial și președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”. Pr. Ilarion a prezentat „Ghidul rețelei mitropolitane de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu”, stadiul cercetării „Federația Filantropia și istoria recentă a filantropiei în Biserica Ortodoxă Română”, cât și propunerile pentru schimbarea Legii asistenței sociale nr. 292/2011.

Întâlnirile au fost găzduite de către Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman din județul Prahova. (Oana Ariton-asistent social)