Cu binecuvântarea ÎPS Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 10 martie, elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman au avut ocazia unei întâlniri de suflet cu pr. Arhim. Clement Haralam, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale, în paraclisul ”Sf. Gheorghe” din clădirea liceului.
La întâlnire, părintele arhimandrit a susținut o expunere captivantă despre viața duhovnicească a elevilor seminariști, pe parcursul căreia a evocat personalități de anvergură ale Ortodoxiei românești, precum Pr. Prof. Constantin Galeriu, fost elev al seminarului din Roman, sau psalți de referință ai muzicii bisericești naționale, precum Dionisie Marin. Emoția transmisă odată cu acest eveniment a căpătat o intensitate deosebită atunci când părintele Clement a recitat un poem despre pocăință, scris de un elev seminarist de odinioară, ajuns acum sfânt, Ioan Iacob Hozevitul. Recomandările părintelui pentru tinerii din auditoriu au fost parcă desprinse din Pateric, anume să persevereze în rugăciune, fapte bune și în cântare bisericească, neistovit izvor de mângâiere sufletească. ”Întâlnirea de astăzi a constituit o excelentă uvertură pentru drumul spiritual pe care ne dorim să-l parcurgem cu toții, elevi și profesori din acest așezământ, pe parcursul Postului Mare ce stă să înceapă. Îi mulțumim ÎPS Părinte Ioachim pentru acest dar pe care ni l-a rânduit, din moment ce părintele arhimandrit are har și carismă deopotrivă, iar când ne vorbește emană acea bucurie duhovnicească pe care aspirăm să o găsim cu toții în Biserică”. ( Pr. Ionuț Amărinii, directorul Liceului Teologic „Melchisedec Ștefănescu”)