Joi, 4 decembrie 2025, la Parohia „Sfinții Apostoli” Bacău, a avut loc o întâlnire de formare dedicată preoților implicați în activitățile cu tinerii din cadrul Protoieriei Bacău, având ca scop prezentarea conceptului și cerințelor Concursului Național Catehetic 2026, organizat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional.
La eveniment au participat 30 de preoți care desfășoară activități catehetice și educative cu copiii și tinerii din parohii, unii dintre aceștia având deja experiență în implementarea concursului, iar alții urmând să participe pentru prima dată.
Din partea Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au fost prezenți părintele consilier Valentin Băltoi, părintele inspector Vlad Țuțurlan și părintele inspector Răzvan Popovici. La întâlnire a participat, de asemenea, și părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche, care a adresat un cuvânt de încurajare și a evidențiat importanța implicării preoților în misiunea educativ-formativă dedicată tinerilor.
Delegația Sectorului Cultural a oferit preoților prezenți explicații detaliate privind exigențele întocmirii dosarului de concurs, calendarul activităților, structura și modul de alcătuire a catehezelor și organizarea activităților complementare destinate copiilor și tinerilor implicați.
S-a subliniat necesitatea unei bune documentări, a colaborării cu școala și familia, precum și a organizării unor activități formative și participative care să valorifice tema propusă pentru ediția din 2026.
Ediția din anul 2026 a concursului poartă titlul „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, o temă care se integrează în mod firesc în programul stabilit de Patriarhia Română pentru Anul Omagial al pastorației familiei creștine și Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame.
Perioada de implementare stabilită pentru parohii este decembrie 2025 – martie 2026, urmând ca apoi să aibă loc jurizarea proiectelor, premierea la nivel eparhial și premierea finală la Patriarhia Română.
Părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche a anunțat că, la finalul perioadei de implementare, Protoieria Bacău va organiza un eveniment festiv pentru a evidenția munca și devotamentul tuturor preoților participanți și pentru a prezenta rezultatele activităților desfășurate în parohii.
Întâlnirea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care încurajează continuu implicarea preoților în activitățile cu tinerii și în promovarea unei educații creștine autentice în familie și în comunitate. Sub binecuvântarea și îndemnul Părintelui Arhiepiscop, preoții Protoieriei Bacău își continuă cu responsabilitate și dragoste misiunea de a fi sprijin pentru tineri și pentru familiile lor, cultivând valori creștine și întărind legătura dintre Biserică și comunitate.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu



