Joi, 29 iunie, la inițiativa pr. protopop Eugen Ciuche, la Parohia Luncani din Protopopiatul Bacău a avut loc o întâlnire de lucru în cadrul Cercului pastoral numărul 12.
Scopul întâlnirii a fost pregătirea preoților, a cadrelor didactice și a voluntarilor parohiilor în organizarea școlilor de vară și a activităților cu tinerii. Astfel, au fost prezentate provocările cu care se confruntă organizatorii, dar și soluțiile care îi pot ajuta să le depășească. Formarea a fost realizată de dl. Vlad Țuțurlan, referent al Biroului de catehizare și activități cu tineretul din cadrul Sectorului cultural eparhial, care a prezentat modul în care trebuie alcătuită o activitate pentru a fi eficientă, necesarul de materiale pentru buna desfășurare, punctele cheie ale unei întâlniri ortodoxe și pașii pe care trebuie să îi parcurgă voluntarii pentru a oferi programe interactive participanților. La final, cei prezenți au primit câteva materiale cu activități alcătuite de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei cu scopul de a fi implementate în parohii.
Următoarele întâlniri vor avea loc marți, 4 iulie, în cercurile pastorale numărul 11 și 10 și fac parte din proiectul „COMPACT” al Protopopiatului Bacău care se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.