Având înalta binecuvântare a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim și totodată urmând îndemnul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a declarat anul 2016 ca "An omagial al tineretului creștin ortodox", Protopopiatul Roman a desfășurat cu ocazia "Zilei Internaționale a Copilului", un eveniment inedit, sub egida "Copilăria - inima tuturor vârstelor". Această activitate practică cultural-educațională și catehetică a fost posibilă cu sprijinul Inspectoratul Școlar Județean Neamț, a Clubului copiilor Roman și prin buna organizare a Protopopiatului Roman.
Astfel, sute de tineri, elevi ai școlilor romașcane, au participat miercuri, 1 iunie 2016, începând cu ora 10.00, în incinta ștrandului municipal Roman, la acest proiect special dedicat lor.
Mărețul eveniment, destinat să aducă multă bucurie în inimi și zâmbete pe chipul tinerilor participanți, s-a bucurat și de prezența PC Pr. Daniel Alexandru Zamfir, consilier eparhial al Sectorului administrativ-bisericesc și Purtător de cuvânt pentru Centrul eparhial, care a transmis copiilor și tinerilor binecuvântarea și salutul IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
În acest context, întâlnirea profesionist organizată s-a derulat după un număr de opt probe: karaoke, skate/role, ciclism, kendama, orientare turistică, jonglerii cu mingea, desene pe asfalt și un atelier de creație.
„La final, în cadrul festivității de premiere, copiii clasați pe locurile I, II și III, au primit diplome și premii în bani, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 1600 lei. Banii acordați câștigătorilor au fost dăruiți de către preoții romașcani. Ne bucurăm nespus pentru că tinerii au răspuns chemării bisericii și că am putut ca prin aceste activități să le aducem un strop de fericire ”, a declarat părintele protopop Dragoș Munteanu.
(Pr. Daniel-Ionel Marari)