Înscrieri pentru editia a XII-a a Concursului „Episcopul MELCHISEDEC STEFĂNESCU, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti”

Sunteţi invitaţi să participaţi la Concursul şcolar tematic, extracurricular și interdisciplinar „Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematica a culturii și spiritualității românești”, ediţia a XII- a, 2012, ce va avea loc la Şcoala cu clasele I – VIII „ALEXANDRU IOAN CUZA” Roman.

Scopul acestui concurs este evidențierea valorilor culturii și spiritualității românești prin cunoașterea activității și personalității episcopului Melchisedec Ștefănescu. În contextul actual al bulversării scalei valorilor, reamintirea multiplei activităii și a prestigioasei personalități a episcopului-academician este datorie și necesitate deoarece oferă tinerei generații repere și modele stimulatoare de noi valori.

Obiectivele acestuia sunt:
1. Cunoaşterea activităţii vaste și multiple a marelui ierarh.    
2. Reevidenţierea rolului acestuia în activitatea naţional–obştească, culturală, eclesială și academică în perioada marilor evenimente reformatoare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
3. Stimularea activtății de creație literar-artistică și de cercetare științifică.

Participanţi:
Secțiunea 1: Elevii claselor a VI-a şi a VII-a.
Secțiunea 2: Elevii claselor IX-XI.
Secțiunea 3: Cadre didactice.

Calendar:
• Înscrierea concurenţilor: până la 31 martie 2012.
• Trimiterea lucrărilor: termen limită 10 aprilie 2012.
• Afişarea rezultatelor finale: 30 aprilie 2012.
     • Premierea: 15 mai 2012.

Tematica concursului:
Secțiunea 1: Eseu – Personalitatea Episcopului Melchisedec Ştefănescu.
Secțiunea 2: Material electronic cu personalitatea Episcopului Melchisedec Ştefănes-cu (PP, PPS, filmuleț - max. 5 min.- privind popularizarea personalităţii episcopului în şcoală candidatului).
Secțiunea 3: Referat cu abordarea interdisciplinară a temei.

Locul de desfășurare:
Școala cu cl. I-VIII ALEXANDRU IOAN CUZA” Roman.

REGULAMENT:
1. Participanti la concurs: elevi și cadre didactice.

2. Tema concursului: „Episcopul Melchisedec Ştefănescu personalitate emblematică a culturii și spiritualității românești”.

3. Conţinutul şi forma lucrărilor:
  - Secțiunea 1- eseu
  - Secțiunea 2- material electronic
  - Secțiunea 3- referat științific

Criterii de evaluare a lucrărilor participanților:
  - Secțiunea 1. Lucrările elevilor trebuie să respecte: tematica concursului, max. 4(patru) pagini, structura unui eseu, claritatea şi precizia termenilor, cursivitatea şi logica exprimării.
  - Secțiunea 2. Materialul de popularizare a personalităţii episcopului în şcoala de provenienţă a elevului-candidat trebuie să cuprindă imagini cu postere, afişe, expoziţii sau materiale în Power Point, PPS cu viata şi activitatea episcopului, pe suport CD.
  - Secțiunea 3: Referatul trebuie să subscrie rigorilor documentării științifice; va fi publicat pe CD sub rigorile ISSN și postat în format PDF pe Internet.

4. Lucrările Secțiunilor 1 și 3 vor fi redactate în Time New Roman 12, cu spațiere de 1,5.
 
5. Lucrările vor fi expediate prin Poșta Română în plic A4 care va avea în interior: lucrarea, un plic autoadresat și timbrat în format A5. CD-ul va fi ambalat în siguranță.
   
6. Adresa de trimitere a lucrărilor: Destinatar: Bobu Ana, Concursul Național Episcopul Melchisedec Ştefănescu personalitate emblematica a culturii și spiritualității românești, Școala cu cl. I-VIII ”Alexandru Ioan Cuza” Roman, Str. Cuza-Vodă, Nr. 22 Loc. Roma, Jud. Neamț, O. P. Roman, Cod. 611014.

7. Condiţii de participare: Înscrierea concurenţilor se efectuează pe e-mail până la 31 martie 2012 pe adresa de e-mail: : melchisedec_national@yahoo.com, după următorul tabel: Nr. crt. /nume și prenume elev-cadru  didactic/ Clasa/ îndrumător/ unitatea de învățământ.
    
8.
Etapele concursului:
  • Lansarea concursului: decembrie 2011.
  • Înscrierea candidaţilor: până la 31 martie 2012.
  • Termen limită de trimitere a materialelor: 10 aprilie 2012.
  • Afişarea rezultatelor finale: 30 aprilie 2012.
  • Festivitatea de premiere: 15 mai 2012.
    
9. Toată corespondenţa concursului se va efectua prin e-mail. 10. Premierea se va efectua în cadru festiv în timpul Zilelor Melchisedec Ștefănescu.