Înnoiri pastorale în două dintre parohiile din Comănești

În zilele de 8 și 9 noiembrie 2025, comunitatea ortodoxă din Comănești, aflată sub oblăduirea Protopopiatului Moinești, a trăit momente de profundă emoție și înnoire spirituală, prilejuite de retragerea la pensie a unor slujitori ai altarului și de instalarea noilor păstori de suflete în parohiile locale.

 Sâmbătă, 8 noiembrie – Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

În cadrul unei slujbe deosebit de emoționante, părintele Vasile Ropotoaia și-a încheiat misiunea administrativă, după 37 de ani de slujire jertfelnică în mijlocul credincioșilor din parohiile Borșani, Lapoș și „Sfântul Ștefan”. Cu recunoștință și respect, comunitatea a mulțumit celui care le-a fost părinte duhovnicesc, sprijin și călăuză.

La acest moment duhovnicesc a fost instalat și părintele Neculai Iftime, care alături de părintele paroh Costin Milon au primit cu smerenie și responsabilitate chemarea de a continua lucrarea pastorală începută de predecesorul lor. Momentul a fost marcat de rugăciune, binecuvântare și cuvinte de încurajare rostite de părintele protopop Costel Mareș. Totodată, a amintit faptul că părintele Ropotoaia este ctitorul bisericii și a întregului ansamblu ecleziastic, alături de enoriașii săi.

 Duminică, 9 noiembrie – Catedrala din Comănești

Ziua de duminică a adus o nouă etapă în viața Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești, unde părintele Valentin Porojnicu, ctitorul Catedralei, s-a retras din slujirea administrativă, după 36 de ani, lăsând în urmă o moștenire spirituală bogată și o comunitate profund recunoscătoare.

În cadrul unei ceremonii solemne, părintele Simion Anăstăsoaie și părintele Răzvan Țuglea au fost instalați ca noii slujitori ai Catedralei. Părintele protopop Costel Mareș a dat citire hotărârilor de numire, subliniind misiunea sfântă ce le revine: aceea de a conduce credincioșii pe calea mântuirii, de a păstra și îmbogăți lucrarea pastorală a înaintașilor.

Într-un moment de profundă sinceritate și angajament duhovnicesc, părintele paroh Simion Anăstăsoaie a rostit un cuvânt care a emoționat întreaga adunare: „Din Jertfa pe Cruce a Mântuitorului ne tragem noi creștinii seva și ar trebui ca, nici măcar în momente ca acestea să nu uităm ce este viața unui creștin adevărat și mai ales a unui preot: o neîntreruptă luare a Crucii și urmare pe drumul jertfei până la moarte a lui Hristos Cel Răstignit și Înviat. Deși pare soluția cea grea și imposibilă, Domnul Hristos ne spune: «Luați jugul Meu asupra voastră… Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.» Iar dumnezeieștii părinți ne încurajează mai mult zicând: «Preotul slujește, dar Hristos săvârșește.» Așadar, noi fiind doar iconomi, gestionari ai Harului, de fapt slugi nevrednice, astăzi mai ales, nu este momentul felicitărilor pentru mine și pentru părintele Răzvan. Astăzi, noi abia intrăm sub Cruce. Astăzi, noi abia intrăm în jugul cel bun al lui Hristos din parohia aceasta.”

La aceste momente deosebite au fost prezenți primarul orașului Comănești, numeroși preoți din împrejurimi, precum și o mulțime de credincioși care au dorit să fie alături de părinții lor duhovnicești în aceste clipe deosebite. Atmosfera a fost una de comuniune, recunoștință și nădejde, reflectând unitatea vieții bisericești din zonă.

(Pr. Andrei Alixandrescu)