Înnoire în slujire la Parohia Curița, Protopopiatul Onești

În Duminica a doua din Postul Mare, 16 martie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a avut loc instalarea preotului Ciprian Augustin Ticăluță ca paroh al comunității parohiale de la Curița, Protopopiatul Onești, de către preotul protopop Nicolae Zaharia, în prezența credincioșilor și a oficialităților locale.

 

Noului preot paroh i-a fost încredințată misiunea de a coordona activitatea pastoral-misionară a comunității ecleziastice de la Curița după ce preotul Ionuț Căciulă, duhovnicul și parohul acestei comunități, a trecut la cele veșnice în urmă cu 40 de zile. Slujba de instalare a fost oficiată în prezența preoților de pe Valea Cașinului, a autorităților locale, inclusiv a primarilor comunelor Helegiu și Cașin, dar și a numeroși credincioși.

În cadrul ceremoniei, preotul protopop Nicolae Zaharia i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie, și Sfânta Cruce, simbolurile demnității sacerdotale, îndemnându-l ca de la amvon să rostească doar cuvântul lui Hristos. De asemenea, i-a oferit cheile bisericii și a dat citire deciziei de numire, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Părintele Ciprian Augustin Țicăluță a primit, totodată, sfaturi pastorale la începutul misiunii sale, fiind felicitat pentru noua sa slujire în mijlocul credincioșilor din satul Curița.

Pr. Bogdan Ionel Piștea