Joia Mare este o zi deosebită pentru creștini, iar, așa cum și-au propus în fiecare an, membrii Asociației Patmos, împreună cu părintele inspector eparhial Ioan Bârgăoanu, au reușit și anul acesta să aducă bucurie în viețile câtorva sute de copii, în mare parte orfani sau tineri proveniți din medii defavorizate.

Încălțarea copiilor în Joia Mare este o tradiție creștină care simbolizează pregătirea pentru Paști și aducerea bucuriei copiilor nevoiași. Prin dărnicia creștinilor cu suflet cald, a familiilor milostive, care sprijină cu toată inima activitățile filantropice, s-a reușit oferirea de încălțăminte pentru peste 400 de copii și tineri din centrele rezidențiale și de zi din Municipiul Onești și din orașul Târgu Ocna, precum și pentru persoane aflate în dificultate materială, care au solicitat sprijinul în aceste vremuri dificile. Pe lângă încălțăminte, au mai fost oferite în dar tricouri, șosete, maiouri, lenjerie intimă, fructe  și dulciuri.

                                           ***

   „Voi, cei buni, curați și vrednici, cinstitori de Dumnezeu,

Veniți..., primiți moștenirea lăsată de Tatăl Meu!

Căci în lumea efemeră în care M-am micșorat,

Când n-am avut de mâncare, din iubire, voi Mi-ați dat.

Iar când setea și arșița în pustiu Mă toropeau,

Ați scos apă din fântână din care Mi-ați dat să beau.

Precum știți, în lumea voastră, am fost străin pe pământ,

Dar Mi-ați dat, pentru trei zile, un locușor de mormânt.

Însă, după înviere, M-ați primit cu bucurie

Și, intrând în casa voastră, am săvârșit liturghie.

Eu fiind străin în lume, oamenii M-au dezbrăcat.

Pân' și singura cămașă și aceea Mi-au luat.

Însă voi, văzându-Mi trupul gol și fără de veșminte,

Mi-ați dat cu bunăvoință cea mai scumpă-mbrăcăminte.

Când zăceam bolnav și singur, într-un hal fără de hal,

Ați venit în graba mare și M-ați dus la un spital.

Iar când oamenii, din ură, M-au trimis la închisoare,

M-ați cercetat cu iubire, aducându-Mi de mâncare.

Și-n orice necaz al vieții, care, ca om, l-am avut,

Ați fost alături de Mine și ușor l-am petrecut.”

„Bine, Doamne”, vor răspunde cei ce stau la dreapta Sa,

„Noi nu ne amintim ziua când am fost în preajma Ta.

Când ai fost flămând, tu, oare, și noi ți-am dat să mănânci?

Sau când te-am primit în casă și ți-am dat pat să te culci?

Când noi am scos din fântână apă rece ca să bei,

Ca să-ți potolești năduful,Tu și ucenicii Tăi!?

Nu te-am văzut niciodată în veșminte ponosite

Să îți fi dat, din iubire, încălțări și-mbrăcăminte?

Tu, spui c-ai fost bolnav foarte, în azil sau în spital,

Iară noi am fost cei care ți-am dat sprijin medical!?

Noi nu știm că ura lumii te-ar fi pus în închisoare

Și, noi, din prietenie, ți-am fi adus de mâncare!”

„Da, așa e, dragi prieteni, Eu am fost puțin cu voi,

Nu voi mi-ați dat de mâncare, nici nu m-ați scos din nevoi!

Dar de fiecare dată când vreun om ați ajutat,

Gestul făcut din iubire către Mine s-a-ndreptat.”

A iubi și-a fi prieten par a fi virtuți banale,

Însă, la Tatăl din Ceruri, devin existențiale.

A ajuta pe oricine, fără nici o părtinire,

Înseamnă să vezi în oameni chipul lui Hristos-Iubire.

Orice faptă din iubire față de semenul tău

Este mâna prelungită a Bunului Dumnezeu.

Toate se vor da pe față la judecata iubirii,

Când Hristos își scaldă chipul în slava dumnezeirii."

(fragment din poemul Ziua Z…Ora …H..., scris de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului)

(Pr. B.I.)