În cadrul proiectului social-patriarhal „Încălțăm România desculță”, Asociația „Glasul Vieții”, al cărei președinte este părintele Dan Damaschin, a venit în sprijinul copiilor proveniți din medii vulnerabile din județul Bacău. Astfel, 675 de copii din 13 parohii ale Protoieriei Bacău au primit un ghiozdan, precum și articole vestimentare noi – încălțăminte și îmbrăcăminte – pentru începutul noului an școlar.
Beneficiarii acestei acțiuni sunt copii din parohiile Sfântul Dumitru – Narcisa, Sfinții Trei Ierarhi – Bacău, Buna Vestire – Bacău, Holt, Țârdeni, Secuieni, Poiana Negustorului, Podiș, Lipova, Mâlosu, Valea lui Ion, Valea Seacă și Dealu Nou.
Darurile oferite nu reprezintă doar obiecte necesare pentru școală și pentru viața de zi cu zi, ci și un semn concret de dragoste, solidaritate și grijă față de copiii și familiile care trec prin situații dificile. Prin această inițiativă, bucuria începutului de an școlar a ajuns și în casele celor pentru care un ghiozdan nou, o pereche de încălțăminte sau o haină nouă reprezintă un sprijin important.
Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru binecuvântarea oferită în vederea derulării acestui proiect și pentru susținerea permanentă a lucrării social-filantropice a Bisericii în comunitățile vulnerabile.
De asemenea, adresăm alese mulțumiri părintelui Dan Damaschin, președintele Asociației „Glasul Vieții”, pentru această mare bucurie făcută copiilor și familiilor aflate în nevoie, precum și pentru implicarea în sprijinirea celor care au nevoie de solidaritatea și dragostea semenilor.
Proiectul a fost coordonat în teritoriu de Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin părintele consilier Ilarion Mâță, cu sprijinul parohiilor implicate și prin Biroul de Asistență Socială al Protoieriei Bacău.
Prin astfel de gesturi, Biserica își continuă misiunea de a fi aproape de oameni, transformând grija pentru aproapele în fapte concrete și aducând speranță acolo unde nevoia este mai mare. (Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)



