Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat la prima ediție a „Galei Ambasadorilor Nemțeni” desfășurată la Teatrul Tineretului din municipiul Piatra Neamț, în data de 7 decembrie, cu sprjinul Consiliului Județean Nemț.
Prima ediție a Galei Ambasadorilor Nemțeni l-a avut invitat special, în calitate de membru al Juriului Național, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În sala plină până la refuz a Teatrului Tineretului din municipiul Piatra Neamț s-au aflat personalități ale vieții culturale și sociale nemțene venite pentru a susține exelența în șapte domenii de ativitate: Artă, Educație și cercetare, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Asistență socială și Sport. Inițiativa organizării unei astfel de gale aparține unui grup entuziast de tineri nemțeni aflați în căutarea reperelor culturale locale, inițiativă susținută de Consiliul Județean Neamț, reprezentată de domnul Președinte Ionel Arsene. Scopul declarat al acestei întâlniri este conturarea unui grup al personalităților nemțene ce promovează prin activitatea lor valorile locale la nivel local, național și internațional.
Ediția de anul acesta a adunat un numă de 38678 de voturi ale nemțenilor care au ales pe cei mai reprezentativi oameni ai vieții publice locale, care în perioada iulie 2016-iunie 2017 au dovedit o implicare deosebită în domeniile lor de activitate.
Evenimentul a debutat cu intonarea instrumentală și vocală a Imnului Național de către un grup de tineri de la Liceul de Artă din municipiu, apoi, moderatorii întâlnirii au îndemnat publicul la păstrarea unui moment de reculegere în semn de prețuire și omagiu pentru Regele Mihai al României, trecut în viața veșnică în data de 5 decembrie 2017.
Apoi, au fost invitate pe scenă personalitățile nominalizate pentru a primi trofeul Galei Ambasadorilor Nemțeni din cele șapte domenii de activitate, momente ce au alternat cu intervenții artistice de excepție care au avut ca protgoniste nume celebre ale vieții artistice locale. Alături de prezența pe scenă a unor nume de marcă ale vieții românești rămase în memoria românilor, între care amintim pe distinsa doamnă a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei, a fost invitat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim care a înmânat trofeul galei și diploma de onoare doamnei Monica Sofron, Monica Sofron, liderul Asociației Umanitare „Codrin - orotiți copiii ce vor rămâne copii”, și diplome de onoare celorlalte personalități nominalizate pentru domeniul Asistență socială.
În cuvântul adresat cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe toți participanții la această gală, a mulțumit orgnizatorilor pentru invitație și a evidențiat această inițiativă a Consiliului Județean Neamț care așază în lumină personalități ale vieții nemțene care aduc cinste județului și reprezintă excelența în diverse domenii de activitate fiind un model de conduită și abnegație pentru generația tânără.
La final, întrebat de un reporter al postului de radio local dacă este oportună implicarea Bisericii în social, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că această instituție are vocație filantropică și este prezentă atât în viața socială, cât și în cea spirituală a credicioșilor: „Hristos ne-a dat poruncă să îngrijim pe cei flămânzi, pe cei aflați în suferință și lipsuri. Biserica are ca obiectiv principal acela de a conduce pe credincioși către Dumnezeu pe calea mântuirii, însă, nu putem face abstracție de lumea acesta, și de aceea, tot în Evanghelie, Hristos ne poruncește să oferim celor flămânzi pâinea cea de toate zilele. De aceea, ne adăugăm și noi, ca Biserică, celor care se preocupă de îngrijirea trupească a oamenilor, oferind la rândul nostru, ajutorul și priceperea noastră prin îngrijirea de viața spirituală a acestora. Atâta vreme cât ne stă în putință, vom împărți pâinea și cu cel ce nu are, deoarece fiecare om are în el chipul lui Dumnezeu-Iubire, indiferent de statutul său social”.