Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie pe Meteora Bacăului

Miercuri, 22 iulie, în ziua de pomenire a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Metocul Chiriarhal „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

În ziua de pomenire a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena cler și credincioși au urcat pe Meteora Bacăului pentru a se regăsi în comuniune de rugăciune în așezământul monahal așezat sub Acoperământul Maicii Domnului de pe Valea Trebeșului. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim au fost înălțate rugăciuni de pomenire pentru sufletele ctitorilor trecute în veșnicia lui Dumnezeu, dar și rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra nevoitorilor care fac parte din obștea acestei oaze de spiritualitate monahală, coordonate de maica stareță, stavrofora Magdalena Budeanu. 

Din soborul preoților slujitori au făcut parte preacucernicul părinte Eugen Ciprian Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău, preacucernicul părinte Adrian Alexandrescu, inspector școlar de disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, cărora s-au adăugat întru slujire preacucernici diaconi și preoți. În cadrul liturgic, preotul Dumitru Cristinel Sandu a fost hirotesit în treapta onorifică de iconom pentru activitatea liturgică și pastoral-misionară desfășurată.

La finalul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură adresat preoților și pelerinilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a vorbit despre curajul femeilor mironosițe și despre modelul viețuirii lor pentru femeia creștină din toate timpurile. În contextul diverselor provocări contemporane, femeia creștină de astăzi poate alege ca reper moral-religios curajul mărturisirii femeilor mironosițe:

„Unul dintre cele șapte cuvinte ale lui Hristos pe care le-a spus pe cruce este: Fiule, iată mama ta! Și o încredințează, deci, pe mama Sa apostolului celui mai iubit, Ioan, care în raport cu ceilalți apostoli este cel care nu s-a ascuns atunci când Iisus a fost condamnat la moarte. Dar Maria Magdalena și Maica Domnului Maria, alături de celelalte femei mironosițe, au fost cele care au mers la mormânt indiferent de consecințele care puteau decurge din aceasta; au sfidat pur și simplu consecințele pe care puteau să le aibă și au urmat rânduielilor funerare de atunci. Au mers să ungă cu mir trupul Domnului, iar pentru curajul lor au fost răsplătite cu vederea Mântuitorului Hristos înviat. Ele sunt primele martore ale Învierii și apostoli ai apostolilor, ele fiind cele care au vestit apostolilor Învierea. De aceea, Maria Magdalena, pe care o cinstim astăzi, a rămas pentru femeia creștină din toate timpurile un exemplu de curaj și de mărturisire a credinței celei mai profunde. Indiferent de vocația femeii creștine, de mamă sau de maică, femeia mironosiță rămâne un reper moral-religios de asumare a identității religioase într-o lume din ce în ce mai fragmentată și mai dezrădăcinată”.

În finalul cuvântului Său, Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe cei care au venit în această zi pentru a se întâlni în comuniune de rugăciune euharistică în sfântul lăcaș așezat sub ocrotirea Maicii Domnului, precizând faptul că orice efort duhovnicesc depus de creștini are darul de a-i înnobila sufletește și de a-i apropia de Dumnezeu:

„A devenit o sărbătoare de suflet pentru unii și de aceea mă bucur că ați venit numeroși astăzi și ați lăsat corvezile pentru a rămâne în cele duhovnicești. Dumnezeu să vă binecuvinteze și să ne întâlnim cu bine aici, la Umbra Crucii, pe Meteora Bacăului, ori de câte ori avem nevoie și vrem să știm că suferința în Hristos nu desfigurează, ci transfigurează. Dacă vreți să fiți transfigurați, veniți pe jos de la poalele acestei coline și faceți o cruce mare la Sfânta Cruce și atunci veți vedea crucea de pe norii cerului, în care ne vom recunoaște cu toții, pentru faptul că ea va fi semnul identității noastre”.

În cuvântul adresat celor prezenți, părintele protopop Eugen Ciprian Ciuche a precizat faptul că la acest moment de înălțătoare sărbătoare au participat, alături de pelerini, și beneficiari ai centrelor de socializare din Eparhie, care au urcat colina credinței de pe Meteora Bacăului pentru a se împărtăși din darul rugăciunii și al comuniunii. Totodată, părintele protopop a subliniat faptul că nevoința obștii monahale de la Valea Budului, sub coordonarea Maicii Starețe Magdalena, continuă modelul de mărturisire al sfintelor femei mironosițe:

„Obștea de la Valea Budului este o obște a femeilor mironosițe care astăzi, la peste 2000 de ani distanță, propovăduiesc prin slujirea lor continuă și prin rugăciunile neîncetate, prin posturile și privegherile pe care le săvârșesc și mai ales prin călăuzirea și povățuirea duhovnicească a Maicii Starețe, Stavrofora Magdalena, cea astăzi sărbătorită, săvârșesc tot timpul pomenirea învierii Mântuitorului Hristos prin faptele de dragoste și de credință pe care le au față de cei care calcă pragul acestei sfinte mănăstiri. Și putem spune astăzi că la sărbătoarea aceasta au venit și beneficiari ai centrelor noastre de socializare-vârstnici pentru că suntem în anul pastorației familiei și această mănăstire, prin prezența Înaltpreasfinției Voastre și prin purtarea de grijă a Maicii Starețe, a devenit o mare familie duhovnicească”.

La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit Diploma de Excelență doamnei Cristina Ionela Breahnă-Pravăț, Președintele Consiliului Județean Bacău, domnului profesor universitar doctor Codruț Munteanu, doamnei profesor universitar doctor Lăcrămioara Mocanu, Președintele Universității „Sanity” Bacău, maicii starețe stavrofora Magdalena Budeanu și preacuviosului părinte protosinghel Dorotei Mazilu, duhovnicul mănăstirii, dar și maicilor și preoților care se ostenesc în această lavră monahală, „pentru dragostea și atașamentul manifestat în promovarea valorilor spirituale, culturale și tradiționale ale bisericii și neamului românesc”. (Pr. Valentin Băltoi)