Vineri 5 octombrie 2018 a avut loc o ședință solemnă organizată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, prilejuită de aniversarea a 50 de ani de existență a instituției fanion a școlii nemțene.
În prezența managerilor tuturor școlilor din județ, precum și a altor parteneri educaționali, s-a dat citire unor comunicări ce țin de cultura organizațională a acestui for de anvergură, jubileul școlii nemțene reprezentând ocazia unor bilanțuri și punctul de plecare a noi proiecte în câmpul generos al educației. A doua parte a întâlnirii a avut o încărcătură specială, livrată de o serie de momente solemne, printre care premierea tuturor inspectorilor generali ce au condus instituția pe parcursul acestei jumătăți de veac de existență, precum și premierea reprezentanților instituțiilor județene și locale ce susțin de atâta timp activitatea școlară. Totodată, Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopului Romanului și Bacăului, le-a fost recunoscută implicarea de excepție în bunul mers al școlii nemțene, cei doi prelați primind din partea d-nei profer Elena Laiu, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Diploma de excelență în educația nemțeană. Din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a participat, ca delegat al Întâistătătorului instituției, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Ioniță, Mare Ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, cel ce a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim pentru toți ostenitorii școlii nemțene. În acordurile imnului vieții academice, Gaudeamus igitur, interpretat de corul Liceului de Arte din Piatra Neamț, asistența a celebrat odată cu acest jubileu și Ziua mondială a educației – 5 octombrie, aniversare statornicită în conștiința globală din anul 1994.