La primele ore ale dimineții, Arhipăstorul Ioachim a fost întâmpinat de către PC Părinte Arhimandrit Pimen, Vicar-administrativ al Centrului eparhial de la Roman, alături de maica stareță, stavrofora Teoctista Ungureanu, de părinți slujitori, de diaconi și de fii duhovnicești ai mănăstirii.

Ierarhul a scos spre închinare în mijlocul bisericii Sfânta Cruce după rânduiala specifică acestei zile din întreaga ortodoxie după care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească.

Părintele Arhiepiscop, în cuvântul său, a subliniat semnificația acestei sărbători și a îndemnat poporul dreptcredincios la respectarea Sfintei Cruci.

De când Hristos s-a răstignit pe crucea, aceasta a devenit arma creștinilor și semnul identității noastre. După ce am pomenit pe Maica Domnului prin care a venit mântuirea în lume și devenit mai cinstită decât heruvimi și mai mărită decât serafimii, ceea ce însemnează că Dumnezeu a pregătit plinirea vremii, care înseamnă intrarea în timpul nostru a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi, adică Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a pogorât întrei noi și ne-a ridicat pe noi la starea paradisiacă care a fost dată de Dumnezeu primilor oameni în rai. Astăzi facem amintirea de acel lemn al Crucii, care înfipt fiind pe Goglota a devenit arborele vieții și totodată puterea și viața lui Dumnezeu, căci prin Cruce  noi am dobândit roadele Duhului Sfânt și altar de răstignire pentru Hristos.

Ierarhul a vorbit și despre asumarea Crucii ca suferință dar și ca transfigurare.

Crucea trece de ceea ce vedem istoric pe pământ. Creștinismul nu are decât 20 de veacuri în care se propovăduiește aceeași Evanghelie, se vorbește despre Hristos cel înviat în diferite situații și circumstanțe, dar care a fost răstignit din nou de oameni prin faptele lor. În mileniul trei se pare că mor mai mulți creștini decât în primele veacuri ale creștinismului. Astăzi se propovăduiește moartea mai mult decât viața și lupta pentru viața strict biologică și nu cea teologică care a izvorât din puterea Crucii. Oamenii nu mai sunt considerați persoane, sunt doar niște numere. Trebuie să redescoperim calea mântuirii, să ne redescoperim ca persoane de comuniune care suntem purtătorii crucii. Crucea care este suferință fiind asumată în dimensiunea credinței ea nu trebuie să desfigureze ci să transfigureze. Să ne bucurăm de lumina Hristos care sălășluiește în inimile noastre.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Pimen Costea, a mulțumit în numele întregii obști Ierarhului, preoților și credincioșilor pentru alegerea de a fi prezenți la bucuria sfântă prilejuită de Liturghia arhierească. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii băcăuane. 

...

Sfânta Cruce este prăznuită de-a lungul anului bisericesc de câteva ori: Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie; Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare; Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august; Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai.

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de un mort. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că cel mort a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează două evenimente solemne: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

(Pr. Daniel-Ionel Marari)