În data de 3 aprilie 2026, la Teatrul „Radu Beligan” din Bacău, a avut loc concertul caritabil „Împreună pentru Matei”, un eveniment care a adunat comunitatea băcăuană pentru a fi alături de unul dintre cei mai încercați tineri, Matei Ioan Chirica, ce are nevoie de sprijinul nostru în procesul de reabilitare neuro-motorie început din luna mai a anului trecut, când a suferit un accident care a provocat fractura coloanei vertebrale și leziuni multiple medulare.
La această inițiativă de solidaritate au participat și ierarhii Romanului și Bacăului, IPS Ioachim și PS Teofil Trotușanul, care, în mod discret și empatic, sunt alături de drama familiei Chirica.
Evenimentul a fost anticipat în aceeași zi, cu două ore mai devreme, de o emisiune live transmisă de TVR Iași pe scena Teatrului de Vară din Bacău, în care reprezentanții celor mai importante instituții partenere în acest proiect – Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, Prefectura Bacău, Consiliul Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Asociația de Părinți a CN „Vasile Alecsandri”, mama lui Matei și artiștii invitați la concert – au dezbătut, la o masă rotundă, ceea ce presupune colaborarea dintre Biserică și instituțiile statului pentru sprijinirea unui tânăr aflat într-o situație de vulnerabilitate și ceea ce a întreprins fiecare instituție în această perioadă pentru a alina suferința lui Matei.
Ca orice eveniment în care Biserica este parte integrantă din organizarea unei acțiuni caritabile, momentul a început cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de PS Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și cu binecuvântarea de bun început a unei lucrări de filantropie și de comuniune pentru unul dintre semenii noștri, tânărul Matei Chirica.
Concertul a debutat cu urările de bun venit ale cunoscutului moderator Daniel Buzdugan, care, din primele momente ale intervenției sale, a îndemnat publicul prezent la redescoperirea credinței prin fapta cea bună, la postul cel duhovnicesc, făcând referire la mai multe texte biblice care ne îndeamnă la milostenie și dragoste față de semeni.
Înainte de a debuta momentele artistice, Matei a fost live alături de noi prin intermediul unei transmisiuni TVR, înlesnită de preotul ortodox român Ștefan Seman din Barcelona, și a interacționat cu Daniel Buzdugan și publicul băcăuan, primind încurajările și urările de bine din partea tuturor celor prezenți fizic și online la acest concert.
Pe scenă au urcat artiști consacrați – Paula Seling, Marcel Pavel și Corul Psaltic Tronos – care, în afară de faptul că au încântat publicul băcăuan cu cântări specifice Postului Mare și mai multe pricesne, au transmis alese gânduri de solidaritate și de compasiune față de Matei și Nadia Chirica, mama tânărului aflat acum în suferință.
Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în momentul în care Corul Psaltic Tronos, coordonat de Arhidiac. Mihai Bucă, a început să interpreteze piese din repertoriul muzical specific Postului Mare, a urcat pe scenă și a transmis urări de încurajare pentru Matei, subliniind faptul că Arhiepiscopia a fost și va fi alături de această familie greu încercată, încă de la momentul trecerii în veșnicie a tatălui lui Matei, părintele Daniel Valentin Chirica, care a fost preot slujitor în Parohia Holt până în anul 2012, moment care a constituit plecarea sa din această lume.
Înaltpreasfinția Sa a alcătuit special pentru acest concert poemul „Cuvântul mamă coboară din iubire”, format din 9 strofe, rostit de ierarh pe scena Teatrului de Vară, un moment emoționant adresat mamei lui Matei. Ierarhul a dăruit un CEC de 10.000 lei pentru tratamentul lui Matei, care acum se află internat la Institutul de Neuroabilitare Guttman din Barcelona, fiind un gest nobil pe lângă ajutorul lunar oferit de Arhiepiscopie prin proiectul social eparhial „Solidaritate clericală”, inițiat de IPS Ioachim pentru familiile preoteselor văduve, oferit din 2012, când Nadia Chirica a rămas văduvă, având în grijă pe Matei și încă doi frați. Instituția Bisericii s-a implicat foarte mult, prin Sectorul social-filantropic și misionar, și la momentul în care s-a produs accidentul lui Matei din luna mai a anului trecut. De asemenea organizarea evenimentului a fost susținută atât prin implicarea Protieriei Bacău cât și a parohiilor și credincioșilor din comunitatea băcăuană.
Evenimentul s-a încheiat cu cântarea pascală „Hristos a înviat”, fiind un imn al speranței în vindecarea lui Matei, oricât de grav ar fi acest diagnostic și cât de costisitoare sunt terapiile de la institutul din Barcelona.
Pr. Ilarion Mâță
__________________________________________________________________________________
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului s-a implicat în susținerea lui Matei Ioan Chirica, un tânăr absolvent al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Această implicare a fost vizibilă prin activități și evenimente organizate la nivel local și național, menite să ofere sprijin educațional sau umanitar. Arhiepiscopia, prin structurile sale, a facilitat acțiuni de susținere a tânărului. Acțiunile de sprijin au inclus colaborări cu instituții de învățământ, cum ar fi Asociația Părinților din Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Primăria Bacău și Consiliul Județean Bacău.
Este vorba despre o inițiativă specifică de sprijin, mediatizată în cadrul campaniilor comunitare ale Arhiepiscopiei, „Împreună pentru Matei”.
Contextul:
Matei a suferit un grav accident, căzând de pe bicicletă, în urma căruia a fost diagnosticat cu fractură de coloană vertebrală și leziuni medulare, leziuni care îi pot afecta profund calitatea vieții.
După o operație complexă, a urmat o perioadă lungă de recuperare medicală, extrem de costisitoare.
Doamna preoteasă Nadia Chirica, educatoare la Grădinița nr. 17 din Bacău, își crește singură copiii, după ce tatăl – colegul nostru, preot trecut la Domnul – a murit când Matei era încă mic. O viață întreagă dedicată copiilor și binelui comunitar, iar astăzi ea însăși are nevoie de sprijin.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului s-a implicat prin campanii de strângere de fonduri, dar a alocat și o sumă de 5000 de euro pentru primele investigații medicale. Acum se află la Spitalul de Neuroabilitare Guttman din Barcelona, având nevoie de multe resurse financiare pentru recuperare, costurile lunare fiind de aproximativ 15.000 de euro.
Mulțumim celor care au contribuit la alinarea suferinței lui Matei și rugăm pe toți cei interesați să sprijine în continuare tratamentul lui Matei prin oferirea unui ajutor financiar în contul Nadiei Chirica: RO32RZBR0000060007869815, deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Bacău.



