Cu binecuvântarea P.F. Părinte Patriarh Daniel și a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, manifestările cultural duhovnicești închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ocrotitorul Catedralei Eroilor cu hramul Înălțarea Domnului din municipiul Ploiești, au debutat cu primirea icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” de la Roman, prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii ploieșteni.
Cu binecuvântarea P.F. Părinte Patriarh Daniel și a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, manifestările cultural duhovnicești închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ocrotitorul Catedralei Eroilor cu hramul Înălțarea Domnului din municipiul Ploiești, au debutat cu primirea icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Cuv. Parascheva de la Roman, prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii ploieșteni.
După primirea Sfintei icoane, a fost săvârșit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, iar la finalul slujbei, părintele Arhim. Andrei Ioniță, mare ecleziarh al catedralei de la Roman a rostit un cuvânt prezentând istoria sfintei icoanei și tradiția venirii încă din 2004 a odoarelor sfinte spre închinare credincioșilor din urbea romașcană. Icoana de la Roman va poposi spre închinare la Ploiești pe toată perioada manifestărilor de la această catedrală până în ziua cinstirii Sf. Voievod Ștefan cel Mare. (pr. Marian Gliga)