Mântuitorul S-a întrupat, S-a jertfit şi a înviat o singură dată pentru totdeauna, “la plinirea vremii” (Luca 2,6). Însă, anual, noi reactualizăm aceste evenimente, unite ca într-un buchet de flori spirituale pe parcursul unui an liturgic sau an bisericesc, care devine, astfel, o Biblie deschisă, prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă oamenilor şi prin care noi putem vorbi şi conlucra cu El. Istorisirea vieţii lui Hristos se desfăşoară, de astă dată, nu prin relatarea evenimentelor, ci prin trăirea lor. Sărbătorile fixate, pericopele evanghelice stabilite, se succed, rând pe rând, într-o ordine semnificativă, iar noi ne adunăm în Biserică la prăznuirea acestora, învăţăm sau învăţăm cum să ne împlinim viaţa în Dumnezeu. Sărbătorile anului nu reprezintă doar zile fixe, care să ne amintească de Dumnezeu, ci sunt o cale vie de legătură cu El. Ele ne arată pas cu pas treptele pe care, urcându-le, putem dobândi energia necesară de reînnoire a sufletelor în perspectiva mântuirii.

            Din calendarul ortodox vedem că anul bisericesc nu urmăreşte ordinea cronologică a evenimentelor din viaţa lui Hristos, de la Naşterea Sa până la Învierea şi Înălţarea Sa la cer. Nu s-a urmărit această ordine firească, pentru că legătura lui Hristos cu lumea nu se limitează la viaţa Sa pământească. Intrarea Lui în istorie a fost prevestită încă de la căderea primilor oameni în raiul desfătării. Proorocii au precizat timpul când va veni, locul și seminţia din care se va naşte. Întruparea Lui a fost preînchipuită prin oameni, evenimente şi sărbători ale Vechiului Testament, anume ca să fie recunoscut. De asemeni, lucrarea Lui în lume nu s-a încheiat prin moartea şi învierea Sa. Făgăduinţa Lui s-a împlinit abia cu pogorârea Sfântului Duh, prin care Hristos continuă să lucreze în lume. De aceea, nici sărbătorile anului bisericesc nu se limitează la viaţa pământească a lui Iisus ci, axându-se pe ea, actualizează şi retrăiesc timpul lui Dumnezeu Tatăl, Care a pregătit venirea lui Iisus Hristos în lume şi culegerea roadelor, prin Duhul Sfânt, în Biserică. Altfel spus, nu curgerea cronologică a timpului contează, ci transfigurarea lui prin Hristos.

În acest sens, nu întâmplător, Biserica pomeneşte în prima zi a anului bisericesc pe Sfântul Simeon Stâlpnicul şi pe Iisus fiul lui Navi din Vechiul Testament. Aceasta pentru a arăta că fiecare dintre noi avem îndatorirea de a începe, sau reîncepe, trăirea unui ciclu de îndreptare şi înduhovnicire a vieţii, şi, parcurgând anul bisericesc, cu pocăinţă şi rugăciune, vom găsi în harul sărbătorilor un ghid şi un ajutor pentru viaţa noastră, bucurându-ne tot mai mult de întâlnirea cu Hristos Cel înviat.

Sfântul Simeon a trăit în asceză desăvârşită 47 de ani pe o coloană de piatră. Și-a ales această formă de viaţă pentru a dobândi harul Sfântului Duh şi a câştiga Împărăţia lui Dumnezeu. Modelul vieţii sale reprezintă un stâlp al Bisericii lui Hristos. Iconografia ortodoxă îl reprezintă pictat pe o coloană ce o vedem adesea în arhitectura bisericilor noastre.

Asemenea bolții unei biserici, curgerea anului bisericesc se sprijină pe virtuţile sfinţilor, care începe cu stâlpul de virtute ridicat de Sfântul Simeon. La fel și Iisus al lui Navi, cel care a condus poporul ales către pământul făgăduinţei, închipuie pe Iisus Hristos care conduce întreaga omenire către Împărăţia lui Dumnezeu.

            „La plinirea vremii”, Hristos a venit şi a vestit „anul milei Domnului” (Isaia 58,6). Aceasta însemnă că El vine să înlocuiască un „an” anterior, în care omul nu a avut posibilitatea sau nu a vrut să cunoască „mila lui Dumnezeu”. Hristos reîncepe „anul nou” pentru a da posibilitatea, încă o dată, oamenilor să se îndrepte spre El, „ca nimeni să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, „şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10,28).

Astfel, fiecare an nou bisericesc reprezintă încă o şansă pentru fiecare de a se întâlni cu Hristos şi de a trăi în conformitate cu poruncile Lui. De aceea, dacă anul calendaristic măsoară grijile noastre materiale, anul bisericesc măsoară creşterea, evoluția noastră spirituală. Pentru a fi cu adevărat „nou”, trebuie o înnoire spirituală în Hristos, prin Duhul Sfânt.

            Anii contează, în faţa lui Dumnezeu, nu prin numărul lor, ci prin calitatea lor, așa cum pentru Hristos, la Judecată, nu va conta funcţia pe care am avut-o noi în ordinea umană, ci sfinţenia vieţii şi intensitatea iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. El, Hristos, este Calea care ne măsoară anii, El este Adevărul, care ne umple viaţa de adevărata bucurie. O zi, un minut de identificare cu Cel ce este Tatăl nostru din ceruri, valorează mai mult decât o sută de ani.

Având în minte toate acestea, acum, la început de an bisericesc, vă îndemnăm părintește ca fiecare, cu luare aminte, să vă bucurați de împlinirile duhovniceşti din anul trecut, iar de nu ați lucrat suficient în ogorul duhovnicesc al Bisericii, să deveniți conștienți că ați primit încă o șansă de a vă reabilita în urcuşul vostru spiritual către înviere şi întâlnirea cu Hristos, „faţă către faţă” în Împărăţia Cerurilor.

Urarea noastră la începutul anului bisericesc nu poate fi decât ceea ce a spus Hristos „la plinirea vremii”: „Rămâneţi (pe mai departe) întru dragostea Mea” (Ioan 15, 9), căci, „Eu...”, Hristos, Domnul istoriei, „sunt Adevărul, dar şi Calea şi Viaţa tuturor” (Ioan 14, 6), iar „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

A alege pe Hristos ca normă de viaţă în anul care începe înseamnă „a fi împreună cu El” (Marcu 3, 14), în compania Lui (Luca 9, 57-62), purtând crucea rânduită de El (cf. Marcu 8, 34). Aşadar, prin ortodoxia credinţei şi prin ortopraxia faptelor să încercăm a-L imita pe Hristos, cu timp şi fără timp. Astfel, „să ne răstignim împreună cu El” (Romani 6, 6), apoi „să ne îngropăm împreună cu El” (Romani 6, 4 ; Coloseni 2, 12) ca „să înviem împreună cu El” (Efeseni 2, 6 ; Coloseni 2, 18 ; 3, 1), căci „asemănându-ne cu moartea Lui” (Filipeni 3,10), vom fi „preamăriţi împreună cu El” (Romani 8,17). Și „aşezându-ne împreună cu El” (Efeseni 2, 6) vom „împărăţi împreună cu El” ( II Timotei 2, 12 ; I Corinteni 4, 8) în vecii vecilor.