Peste o mie de credincioși au participat marți, 6 august, la slujba arhiereascăă de la Mănăstirea Schimbarea la față din Berzunti. Sfânta Liturghie a fost oficiata de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat importanța acestui praznic împărătesc atât pentru viața Bisericii în general, cât și pentru fiecare credincios în mod special, dat fiind faptul că fiecare dintre noi suntem madulare vii ale Bisericii lui Hristos, având posibilitatea de a ne transfigura viața și a ne o sfinți urmând învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Sfinților Săi Apostoli și a sfinților părinți ai Bisericii noastre.
Un moment deosebit la hramul mănăstirii din Berzunți l-a constituit oferirea a peste o mie de pachețele cu hrană pelerinilor veniți aici din toate colțurile eparhiei precum și din alte zone ale țării, mănăstirea Sf. Savu fiind recunoscută în întreaga țară pentru impresionanta activitate social filantropică derulată.