Sute de credincioși și pelerini băcăuani au participat în ziua Schimbării la Față la hramul Mănăstirii ”Sf. Sava” din Berzunți, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul.
Curtea mănăstirii ”Schimbarea la Față” din Berzunți s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care a participat la sărbătoarea hramului acestui așezământ monahal. Înainte de începutul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop a mulțumit celor prezenți și părintelui stareț Arsenie Voaideș, pentru primirea făcută, explicându-le faptul că Dumnezeiasca slujbă ce se va săvârși ”în ziua de hram, aici, unde se îngemănează cerul și pământul”, va fi o mulțumire adusă Preasfintei Treimi pentru ”darurile revărsate asupra noastră din belșug, pentru binecuvântarea cerului care se răsfrânge peste noi, atunci când suntem receptivi și receptaculi ai harul lui Dumnezeu care coboară ca prin niște șipote în inimile noastre de Sus și ne dă putere și energie”. De asemenea, ierarhul și-a exprimat convingerea că ”tuturor celor prezenți la rugăciune în această oază de spiritualitate, Dumnezeu le va răsplăti osteneala”.
A urmat apoi Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotesit duhovnic pe pr. Mihai Florin Mocanu, slujitor la Parohia Răcăciuni, și protosinghel pe ieromonahul Benedict Carp de la Mănăstirea ”Schimbarea la Față” din Berzunți. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a explicat semnificația profund teologică, mistică și tradițională a sărbătorii din această zi, un praznic împărătesc plin de înțelesuri și de bucurie duhovnicească. ”Poate și noi, acum, când auzim cuvintele pătrunzătoare ale Dumnezeirii din Sfânta Evanghelie citită astăzi, ar trebui să cădem cu fețele la pământ, asemenea sfinților apostoli prezenți pe muntele Taborului, neputând să percepem Taina Sfintei Treimi. Dar, prin credința care ne-a îndemnat să fim împreună aici, Îl lăsăm pe Dumnezeu să intre în cele dinlăuntru ale noastre, să Se descopere atât cât voiește, ca noi să înțelegem că suntem fii ai Lui după har”, a menționat ierarhul în cuvântul său.