Hramul Mănăstirii Calapodeşti din judeţul Bacău

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost sărbătorit joi, 10 ianuarie, de preoţi din mai multe părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului la Mănăstirea Calapodeşti, aflată în comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Deşi temperaturile au fost scăzute, numărul credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie a fost foarte mare. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost arhim. Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei, arhim. Pimen Costea a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, îndemnând la păstrarea duhului în rugăciune şi a credinţei strămoşeşti. "Sfântul Antipa a primit de la părinţii lui o educaţie aleasă, bazată pe credinţa în Dumnezeu. În zilele noastre, familia creştină trebuie să pună în centrul vieţii sale pe Hristos, ca model desăvârşit al omului. Astfel, educaţia creştină a copiilor în familii va avea o moralitate pe măsură. Dacă nu vom pune pe Hristos în centrul vieţii familiale, educaţia copiiilor noştri nu-şi va atinge scopul. Mântuitorul este izvorul tuturor bunătăţilor, şi de aceea, împreună cu El vom reuşi să trecem peste toate", a spus arhim. Pimen Costea.

Biserica Sfântului Antipa, "o adevărată operă de artă"
 
Preoţii slujitori care au format soborul la acest moment de sărbătoare au provenit din protopopiatele Sascut şi Moineşti. O parte din preoţii ce formează corala Protopopiatului Moineşti a intonat câteva imne religioase. Deşi drumul până la mănăstire este anevoios din cauza nămeţilor, oamenii au fost chemaţi de duhul Sfântului Antipa să se roage în ziua în care a ajuns în împărăţia cerurilor. "Duhul Sfântului Antipa ne-a chemat pe toţi în rugăciune. Am simţit prezenţa Sfântului Antipa între noi şi faptul că se roagă din ceruri pentru noi. Inimile celor prezenţi au fost concentrate în direcţia preaslăvirii lui Dumnezeu şi a cinstirii Sfântului Antipa. Sfântul Antipa este singurul sfânt din ţinutul Bacăului, iar acst lucru ne face să fim mai apropiaţi unii de alţii. Cunoscând viaţa Sfântului Antipa, în timpul căreia a înfruntat multe greutăţi, trecem mai uşor peste obstacolele vieţii", a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. În prezent, Biserica cu hramurile "Sfântul Antipa de la Calapodeşti" şi "Toţi Sfinţii Români" de la Calapodeşti se află în stadiul de construcţie. Anul trecut, sfântul lăcaş a fost acoperit cu tablă de cupru, urmând ca în primăvara acestui an să se monteze tâmplăria, iar apoi să se execute tencuielile interioare şi exterioare. "Noua biserică a Mănăstirii Calapodeşti este o adevărată operă de artă. Sfântul Antipa merită acest sfânt lăcaş. Protos. Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti, mai are mult de lucru, iar obştea este mică. Nădăjduim că Dumnezeu va avea grijă ca lucrările bisericii Sfântului Antipa să fie duse la bun sfârşit", a remarcat pr. protopop Ioan Negoiţă. 
 
 
"A fost un mare trăitor al Evangheliei"
 
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a oficiat miercuri, 9 ianuarie, Vecernia unită cu Litia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. La final, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt în care a vorbit despre viaţa Sfântului Antipa şi depsre cinstirea lui în Eparhia Romanului şi Bacăului. "Orice sfânt cuvios se aprinde mai întâi de flacăra Treimii în lumina Botezului pe care l-a primit. Când această lumină se aprinde în noi ca fiinţă conştientă, aducem untdelemnul bucuriei. Sfântul Antipa de la Calapodeşti s-a născut în părţile eparhiei noastre, în sudul judeţului Bacău. Satul natal al sfântului, aflat în comuna Dealu Morii, probabil era mai înstărit în acea vreme. De puţinii credincioşi aflaţi acolo se ocupă acum monahii de la Mănăstirea Calapodeşti, înfiinţată în ultimii ani. În anul 1992, când au fost canonizaţi mai mulţi sfinţi ai Bisericii noastre, Sfântul Antipa de la Calapodeşti era cunoscut ca un părinte cuvios din Sfântul Munte Athos. Noi, cei care facem parte din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, avem datoria de a-i amplifica cultul, viaţa lui fiind îmbunătăţită şi bogată în multe învăţăminte. A fost un mare trăitor al Evangheliei, aceasta văzându-se prin sfinţenia vieţii, care a fost remarcată de credincioşi în preajma cărora a vieţuit. Începutul vieţii sale sihăstreşti a fost în părţile Moldovei, la Brazi, iar apoi a plecat în Sfântul Munte Athos. În acea perioadă se construia Schitul Prodromu, locul unde s-au reunit întru evlavie şi ascultare mulţi călugări români. Sfântul Antipa s-a angajat la construcţia acelui schit, ajungând din nou în Moldova. De la Mănăstirea Bucium din Iaşi a plecat în părţile Kievului şi ale Moscovei, urmând să ajungă la Mănăstirea Valaam, unde şi-a dat obştescul sfârşit. Am avut bucuria să merg pe urmele acestui sfânt, atât în Grecia cât şi în ţara noastră. Mi-am dat seama că Sfântul Antipa este un cuvios părinte deosebit. Atunci când am fost in Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu Tănase ne-a încredinţat o părticică din moaştele Sfântului Antipa, care se află în catedrala noastră", a subliniat PS Ioachim Băcăuanul.