Peste o mie de pelerini şi credincioşi au participat la Schitul Frumoasa, la hramul singurei biserici din Eparhia Romanului şi Bacăului ocrotită de Sfântul Atanasie Atonitul, în prezenţa moaştelor Sfântului Arsenie Capadocianul.
Peste o mie de pelerini şi credincioşi au participat la Schitul Frumoasa, la hramul singurei biserici din Eparhia Romanului şi Bacăului ocrotită de Sfântul Atanasie Atonitul. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim şi Preasfinţitul Episcop Andrei al Covasnei şi Harghitei, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa raclei cu moaştele Sfântului Arsenie Capadocianul. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Filomelos“ din Oneşti, dirijată de pr. Petrică Cautiş. „Şi în acest an au fost prezenţi numeroşi credincioşi, care au trăit bucuria comuniunii în Sfânta Liturghie alături de Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Arhiepiscop Ioachim şi Preasfinţitul Episcop Andrei. Frumuseţea hramului a fost împlinită şi de prezenţa moaştelor Sfântului Arsenie Capadocianul, duhovnicul Sfântului Paisie Aghioritul, aduse în Moldova cu binecuvântare Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan”, a declarat preotul Costel Mareş, protopop de Moineşti.