Sub deviza ,,Generația care inspiră", Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin Biroul de Catehizare și activități cu tineretul, organizează cea de-a doua ediție a Galei Tinerilor Voluntari Ortodocși din eparhie, un eveniment dedicat recunoașterii implicării și creativității tinerilor în viața Bisericii.
Evenimentul, devenit deja o tradiție în viața eparhiei, se va desfășura în data de 5 martie 2026, ora 18:00, la Amfiteatrul Agricola, reunind tineri voluntari, coordonatori de grupuri și reprezentanți ai parohiilor. Tema ediției din acest an, „Generația care inspiră!”, evidențiază rolul esențial al tinerilor în dinamizarea activităților parohiale, educaționale și culturale desfășurate la nivelul Arhiepiscopiei.
Înscrierile sunt deja deschise și sunt adresate parohilor și grupurilor de tineret, care sunt invitate să se înscrie în cadrul următoarelor categorii: proiectele/activitățile desfășurate în anul 2025 și voluntarul cel mai implicat în aceste acțiuni. Înscrierile se pot realiza pentru următoarele secțiuni: Tineret; Educație; Cultural; Cateheză. Fiecare parohie sau grup poate propune câte un voluntar și un proiect pentru fiecare secțiune.
Condiții de participare:
Pentru fiecare proiect și voluntar nominalizat este necesară transmiterea unor fotografii reprezentative la adresa:tineret.arb@gmail.com, fotografiile trebuie să respecte următoarele cerințe: să fie denumite cu numele voluntarului / proiectului; fotografia voluntarului nominalizat să surprindă exclusiv persoana, singură în cadru. Vârsta minimă a voluntarilor înscriși: 14 ani, termen limită de înscriere: 27 februarie 2026
Formularul de înscriere este disponibil aici:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfUjt6w1cgCRhqCaSrf7cqwZj--NvcrcWuy7ht3ttAaaeTHBQ/viewform
Prin organizarea acestui eveniment, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își reafirmă angajamentul de a susține, încuraja și valoriza implicarea tinerilor în viața Bisericii, oferind vizibilitate inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunităților parohiale.Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul de Catehizare și activități cu tineretul.
C.R.P



