Ca în fiecare an, în perioada premergătoare marii sărbători a Învierii Domnului, porțile Centrului social - medical „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, reprezentat de Pr. Ilarion Mâță, sunt deschise de către iubirea dezinteresată a semenilor, care, cu generozitate, ajută la creșterea calității vieții rezidenților.
În perioada Postului Mare, pragul Complexului social de îngrijire a persoanelor vârstnice a fost pășit de reprezentanții comunităților de oameni, care, cu timp sau fără timp se gândesc la semenii lor și le trimit daruri și gânduri pline de iubire și apreciere. Astfel, parohii din protopopiatul Onești și din celelalte protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și nu numai, cu ajutorul enoriașilor, trec pragul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”: Parohia „Sf. Ioan” Bacău reprezentată de pr. paroh Marius Popescu, Parohia „Sf. Gheorghe” Bacău, reprezentată de pr. paroh Ciprian Ignat; Parohia „Nașterea Sf. Fecioare Maria” Valea Seacă, reprezentată de pr. Cătălin Popa; Parohia Precista Tg. Ocna, reprezentată de pr. paroh Valentin Cojocaru și pr. Silviu Neicu; Parohia Drăgugești, reprezentată de pr. paroh Eleodor Iulian Bodea; Parohia Deleni, reprezentată de pr. paroh Ciprian Purice; Parohia Helegiu, reprezentată de pr. Constantin Taraipan; Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, reprezentată de pr. paroh Aurel Cârlan; Parohia Găiceana, reprezentată de pr. paroh Ioan Arsane; Parohia Slobozia 2 Bacău, reprezentată de pr. paroh Marian Gramă si nu în ultimul rând Parohia „Buna Vestire” Mănăstire Cașin, reprezentată de pr. paroh Ioan Bârgăoanu, protoiereu Protopopiatul Onești, fiecare dintre ele aducând daruri pentru cămara așezământului, dar și în sufletele luminate de bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, bucurie pe au presărat-o în inimile bătrânilor rezidenți.
Mulțumim tuturor și ne rugăm ca Dumnezeu să răsplătească tuturor iubirea milostivă pentru a continua această lucrare misionară.
Liliana Pânzaru