Expoziția „Sfântul Pahomie, Episcop al Romanului-Calea spre sfințenie”

Joi, 27 aprilie 2023, ora 11.00, în Sala 13 a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Strada 9 Mai, nr. 7, va avea loc vernisarea expoziției „Sfântul Pahomie, Episcop al Romanului – Calea spre sfințenie”.

O dată cu împlinirea a 299 de ani de la trecerea în veșnicie, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău aduce în prim plan evenimente importante din viața Sfântului Ierarh, activitatea Sa deosebită în cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului, contribuția Sa în plan religios, istoric și cultural.

Cu acest prilej, vor fi expuse obiecte de patrimoniu care i-au aparținut Sfântului Pahomie, copii ale hrisoavelor emise de către domnitorul Nicolae Mavrocordat, obiecte bisericești din patrimoniul Secției de Arheologie-Istorie al Complexului Muzeal ”Iulian Antonescu” din Bacău și Testamentul Sfântului Ierarh Pahomie. 

Obiectele sunt completate de o expoziție foto-documentară a Schitului Pocrov precum și de o expoziție cu lucrări artistice ale elevilor din cadrul Parohiei Ortodoxe „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Bacău.

De asemenea, vor avea loc următoarele comunicări:
• Sfântul Pahomie – Calea spre Sfințenie. Elena Brîndușa Popovici, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău
• Spiritualitatea Sfântului Ierarh Pahomie. Arhimandrit Benedict Sauciuc, Stareț al Mănăstirii Neamț
• Cuvânt al Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Expoziția rămâne pe simeze și va putea fi admirată până la data de 21 Mai 2023.

 

Coordonator proiect,
Elena Brîndușa Popovici