Excursie pentru copii cu autism

Campania de conștientizare a autismului intitulată ”Autismul - O lume aparte cu suflete curate” se află la sfârșit. Așa că, ultima activitate desfășurată a fost o excursie binevenită și mult așteptată pentru copii. Având experiența unei excursii anterioare, organizată anul trecut și cunoscând nevoia copiilor, Fundația ”Episcop Mechisedec”- Filiala Bacău a organizat o excursie specială pentru copii cu autism de la Centru de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian” Bacău. Cei cinci copii de la grupă, însoțiți de terapeuții centrului au mers în excursie la Salina din Târgu Ocna și la Slănic Moldova.

Scopul campaniei noastre a fost conștientizarea, acceptarea și integrarea copilului cu autism în comunitate. Asa că, această excursie le-a dat ocazia copiilor să accepte locuri și spații noi, să schimbe rutina zilnică cu care sunt învățați și de ce nu, să interacționeze și cu alte persoane. Totodată, această drumeție a venit și în întâmpinarea terapeuților. Ei au avut ocazia să generalizeze orice fel de stimul care poate exercita control asupra comportamentului copilului.

În Terapia Comportamentală Aplicată, terapie recunoscută copiilor cu autism și practicată la centrul nostru,  controlul exercitat de stimul asupra comportamentului înseamnă că acel comportament se manifestă doar în prezența acelui stimul. Terapeuții de caz ai copilului au avut prilejul să observe comportamentul copilului în afara orelor de terapie sau în afara centrului, problemele pe care le întâmpină și cum putem ajuta, împreună cu părinții pentru îmbunătățirea acestora. De altfel, a fost un moment relaxant și pentru terapeuți. Au trăit o zi frumoasă alături de copii.

          Salina de la Târgu Ocna ne-a oferit numeroase activități pe care le-am putut derula cu copiii. Ne-am închinat la Biserica din Salină, ne-am plimbat cu bicicleta pentru două persoane, ne-am distrat la locul de joacă pentru copii și am făcut poze. Am continuat excursia la Slănic Moldova unde am poposit la masă, ne-am plimbat și am băut apă de la izvoarele renumite, după care am pornit spre casă. Acestă excursie a adus multă bucurie în sufletele tututor. Părinții au fost foarte mulțumiți și mândri că și copiii lor au putut merge în excursie, iar copiii au fost minunați.

Mai multe mărturi ale părinților ai căror copii au fost în excursie, care au fost postate pe grupul nostru de socializare, le redăm mai jos:

”Multe mulțumiri tuturor pentru acest efort, pentru timpul alocat, pentru răbdarea și dragostea de care dați dovadă pentru îngerașii noștri!! A fost o zi deosebită ...Pozele spun totul! La cât mai multe excursii...” B.R.

”Mulțumim. Sunt atât de multe de spus încât, daca ar fi să le enumăr pe toate, aș scrie cu siguranță cel putin câteva ore. Dar, pentru că știți cu siguranță de ce vă mulțumim noi, părinții acestor copii minunați dar și ei înșiși, tot ce putem spune este: MULȚUMIM!!!!! Din toată inima noastră și a lor!!!” A.S.

„Multumim pentru încă o zi minunată pentru pitici!„  T.O.

„Felicitări pentru ziua de azi! Cu siguranță copiii s-au distrat copios! Cu drag vă îmbrățisăm și așteptăm cu nerăbdare și alte minunate excursii.„ M.T.A.

(Pr. Eugen Ciuche)