Copiii din clasa a III-a de la Școala Gimnazială ”Vasile Borcea” din Berești Bistrița, conduși de prof. Camelia Dordea, și un grup de tineri din parohia Berești-Bistrița II (Protoieria Buhuși), au primit un cadou deosebit cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Aceștia au efectuat o excursie de o zi, ce a cuprins câteva obiective religioase și culturale deosebite, respectiv Castelul Sturdza, Mănăstirea de la Miclăușeni, Palatul Cuza de la Ruginoasa, Casa Memorială Vasile Alecsandri de la Mircești, Cetatea Neamțului și Casa Memorială “Ion Creangă” de la Humulești.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa preotului paroh Rotaru Ștefan Ovidiu de la Parohia Berești-Bistrița II (Protoieria Buhuși), cu susținerea deosebită a Primăriei Berești- Bistrița, în colaborare cu Școala Gimnazială ”Vasile Borcea” din Berești-Bistrița.
”Multă bucurie a adus în sufletele micuților această ieșire în afara satului, mai ales de “Ziua lor”, ei simțindu-se într-adevăr prețuiți în mod deosebit și prin acest dar”, a declarat părintele Rotaru..