Pentru o zi, inima eparhiei Romanului și Bacăului s-a mutat în protopopiatul Sascut acolo unde duminică, 21 iulie, au avut loc mai multe evenimente religios-culturale.
Astfel, la parohia ”Învierea Domnului” - Podu Turcului 2, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a sfințit așezământul social filantropic ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, spațiu în care preotul paroh și credincioșii zonei vor putea desfășura mai multe activități caritabile și catehetice. Apoi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a oficiat Sfânta Liturghie, ținând și un cuvânt de învățătură.
De asemenea, ierarhul i-a oferit preotului Dorin Albu Moise randul onorific de iconom, răsplându-l pentru activitatea depusă în slujba comunității și a bisericii din Podul Turcului.
După amiază, la Primăria Glăvănești, Preasfințitul Părinte Ioachim a participat, în contextul serbării a 585 de ani de la prima atestare a satului, la lansarea monografiei comunei Glăvănești, scrisă de prof. dr. Dorinel Ichim și ing. Popa Constantin. În acest cadru de sărbătoare locală, ierarhul a vorbit despre satul românesc și valorile sale perene, despre tradițiile noastre ortodoxe, remarcând faptul că, aici, la Glăvănești, se păstrează nealterată credința strămoșească, apreciind modul în care autoritățile locale și Biserica conlucrează spre binele comunității.
Totodată, Preasfinția Sa a acordat mai multe distincții de vrednicie personalităților locului, între care remarcăm pe primarului Chiribașa Gheorghe, precum și autorii cărții ce constituie o veritabilă carte de vizită a acestei comune.