O poveste despre neuitare, despre implicare și nepăsare, despre jertfă și credință și, nu în ultimul rând, despre fonduri europene. Peste toate acestea desccoperim la Răchitoasa modul în care Biserica, prin slujitorii și prietenii ei, a reușit să recupereze o filă din identitatea spirituală și culturală a neamului românesc. Nicio metaforă, niciun simbol nu este exagerat când vine vorba despre Mănăstirea Răchitoasa, una dintre cele mai vechi și frumoase mănăstiri din zona centrală a Moldovei. Zidit pe Valea Zeletinului, în veacul al XVII-lea, purtând providențialul hram ”Adormirea Maicii Domnului”, așezământul monahal a fost desființat în urma Legii secularizării din 1863, fiind transformat - sau mai bine zis desfigurat - vreme de 150 de ani. A redevenit așezământ monahal abia la începutul mileniului al III-lea. ”Când vorbim despre Mănăstirea Răchitoasa, vorbim despre o durere întru nădejde, căci dincolo de cruce este Învierea. A fost o minune a Maicii Domnului care a dorit să se întoarcă aici”, avea să spună IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Povestea Mănăstirii Răchitoasa poate fi subiect de roman. Un roman ce-ar ilustra povestea păsării Phoenix, în varianta în care Dumnezeu a îngăduit ca un spațiu sacru ”să moară”, pentru a renaște mai luminos și mai strălucitor. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, spătarul Ilie Ianaki, ctitorul mănăstirii, scria în testamentul său următoarele: "Cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală și așezare ce am făcut, să fie triclet și proclet afurisit" adică, ne lămurește el mai departe, "să fie blestemat de Domnul Dumnezeu și de toți sfinții. Amin". Din nefericire pentru așezământul monahal de pe Valea Zeletinului, fiul ctitoriului, Gavriil, s-a dovedit a fi incapabil să administreze mănăstirea și, drept urmare, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii grecești Vatopedu de la Muntele Athos. La scurt timp, după cutremurul din 31 mai 1739, biserica Mănăstirii Răchitoasa s-a dărâmat. A fost refăcută după aproape un secol de ”Iacob arhimandritul și egumentul”, după cum apare însemnat în sfântul locaș. O altă lovitură grea avea să primească după secularizarea din anul 1863, când a suferit o dureroasă desfigurare, despre care avea să scrie însuși eruditul ierarh Melchisedec Ștefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882: "Mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi și vicioși. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deținuții, precum și personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite și umede și reclamă urgente îmbunătățiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaș de condamnați la moarte", a consemnat marele Melchisedec. Cu alte cuvinte, Mănăstirea Răchitoasa a devenit "leprozerie".

Anii de după 1990 au găsit într-una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din zona Moldovei, un așa zis cămin de bătrâni. Mai bine zis, spații cu minimum de confort pentru persoane vârstnice, lângă o biserică în stare de degradare, împrejmuite cu frânturi de ziduri care, prin structura și forma lor, dezvăluiau vechimea acestui loc. ”Totul a trecut printr-o transfigurare căci, mai întâi, a fost desfigurarea. Era imaginea unei tristeți de nedescris văzând o mănăstire care, dintr-o venerabilă oază de liniște cum fusese gândită de ctitorii săi, a devenit un spațiu pentru bătrâni ținuți în condiții neprielnice. Era o durere și pentru mănăstire și pentru oameni, căci acolo era un spațiu al izolării. Două suferințe în același mănunchi. Acest fapt m-a întristat, dar nu m-a deznădăjduit”, și-a amintit IPS Arhiepiscop Ioachim. ”Mănăstirea desființată abuziv după Legea secularizării din 1863 a fost reînființată după 150 de ani, ceea ce înseamnă ca Maica Domnului a vrut să revină. Însăși recuperarea așezământului de rugăciune a fost o minune a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Părea că, după desființarea abuzivă a sfântului lăcaș, însuși ținutul oarecând frumos și pitoresc al Văii Zeletinului a devenit un fel de ”sahară”, o pustie. Pentru cine privește astăzi aceste meleaguri, totul a înviat, s-a reînnoit, pe fundamentul binecuvântat al rezidirii mănăstirii din temelie”, a mai spus ierarhul de la Roman.

Munca de zi de zi pentru a reda lumina acestei grădini a Maicii Domnului, întunecată temporar de neputințele unei societăți definită fără dimensiunea filantropiei creștine,  a însemnat coroborarea rugăciunii cu smerenia și îndelunga răbdare. ”La Mănăstirea Răchitoasa am împropriat sintagma ”Hristos a murit iubind”. Dincolo de toată suferința se întrezărea bucuria Învierii. Am așteptat autoritățile pentru finalizarea noului azil de bătrâni, într-un proiect în care a fost implicat Consiliul Județean Bacău, fundația prințului Dimitrie Sturza și alte organizații de peste hotare. Însă maicile noastre au rămas în legătură cu acești oameni, deoarece ele au trăit în aceleași ruine cu bătrânii. După mutarea în spații noi, moderne, adecvate bătrâneților lor, aceștia voiau să le vadă pe maici a căror prezență le ajuta. Între mănăstire și azil a rămas în continuare o profundă legătură spirituală”, a precizat IPS Părinte Ioachim.

Împletirea armonioasă a virtuților creștine s-a regăsit la micuța obște de maici care, alături de părintele protosinghel Eftimie Bolin, numit aici în anul 2005, a luptat pentru recăpătarea statutului pierdut al mănăstirii. ”Chiliile noastre erau în sat, la o femeie bătrână, văduvă. Însă ziua veneam la mănăstire, la biserică. Asta până în anul 2007, când s-a construit noul cămin de bătrâni, situat la marginea satului Răchitoasa. După aceea, din 2008, am demarat proiectul pentru obținerea de finanțare în vederea restaurării”, și-a amintit protosinghelul Eftimie Bolin, duhovnicul de la Răchitoasa. Anii de peregrinări la autoritățile centrale și județene s-au încheiat prin finalizarea unui proiect ce a avut ca obiectiv dezvoltarea și promovarea turismului cultural și religios la Ansamblul de Monumente Istorice din zona Moldovei și, în special, a Mănăstirii Răchitoasa, a cărui valoare totală a fost de 28.921.431,60 de lei. Acesta s-a derulat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015, iar între activitățile principale s-au realizat restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea clădirilor de patrimoniu, investiții de bază la ansamblul arhitectural mănăstiresc (cele cinci pavilioane, paraclis, turnuri și ziduri biserica, clopotnița), restaurarea picturilor interioare, a frescelor și a picturilor murale exterioare, modernizarea utilităților (energie electrică, alimentare cu apa și canalizare), îmbunătățirea căilor de acces și parcare, iluminat interior și exterior, amenajări peisagistice pentru punerea în valoare a obiectivului turistic, precum și crearea a două noi locuri de muncă: ghid turistic, respectiv lucrător administrativ.

Cu o ”haină nouă”, într-o lumină ce pogoară bucurie peste Valea Zeletinului, Mănăstirea Răchitoasa și-a redescoperit locul și menirea izvodite din sufletului ctitorului. ”Mulțumim celor care au ajutat la refacerea acestui ansamblul mănăstiresc, un patrimoniu ce rămâne în grija Bisericii și care va reflecta cultura, civilizația și spiritualitatea  acestui popor”, a conchis IPS Arhiepiscop Ioachim.