Eveniment duhovnicesc la Roman

Metocul chiriarhal „Sfinții Ioachim și Ana” din municipiul Roman desfășoară în perioada 8-9 septembrie 2017 un eveniment spiritual aparte menit să apropie prin rugăciune și închinare pe oameni de Dumnezeu și de semeni.

 

Metocul chiriarhal „Sfinții Ioachim și Ana” din Roman, în perioada 8-9 septembrie a.c., își va serba hramul. Astfel, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului va fi adusă de la Bacău, spre închinare icoana, copie fidelă, a Maicii Domnului Prodromița de la Biserica Militară „Sfântul Gheorghe” din municipiul Bacău. Evenimentul spiritual va culmina sâmbătă, 9 septembrie, când Părintele Arhiepiscop Ioachim va săvârși Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi.

(pr. Andrei Ioniță, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva”)