Viitorul episcop al Romanului s-a născut în județul Bacău, la Sascut, în anul 1851, în familia preotului Teodor Atanasiu, primind la botez numele de Teodor. Cursurile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea unde s-a născut, primind în cadrul familiei și o educație religioasă statornică astfel încât după terminarea ciclului gimnazial se înscrie la cursurile seminarului inferior de la Roman înființat în anul 1858 la 1 septembrie.
Teodor a făcut parte din primele generații care au absolvit cursurile inferioare ale seminarului de la Roman, reorganizat de Mihail Kogălniceanu în 1860 fiind dotat cu programul cursului de 7 ani, și cu toți profesorii cursului inferior.
Terminând cursurile inferioare al seminarului de la Roman s-a înscris la cursurile superioare ale seminarului de la Socola, mutat la Iași în anul 1885. Acesta a fost reorganizat de către mitropolitul Iosif Naniescu fiind mutat în Palatul renovat total al domnitorului Mihail Sturza.
În anul 1864, prin Legea instrucţiunii publice, prin care se reglementa şi învăţământul teologic. Seminariile erau considerate şcoli secundare. Organizarea lor era stabilită prin dispoziţiile secţiunii a şasea a legii. Seminariile erau de două grade: cele de gradul I, de patru ani, pe lângă fiecare eparhie şi cele de gradul II, unul la Bucureşti şi unul la Iaşi, de şapte ani. Seminariile erau întreţinute de stat şi depindeau de Ministerul instrucţiunii publice şi cultelor. S-a optat pentru denumirea de director a celui care conducea un seminar, el trebuind să fie şi faţă bisericească. Pe lângă materiile obligatorii în toate şcolile, la Seminarii se mai învăţau: noţiuni de fizică, istorie naturală, chimie, agronomie, horticultură şi agricultură, medicină populară şi veterinară, istorie şi geografie, logică şi morală, muzică vocală şi cântări bisericeşti, liturgică, Noul şi Vechiul Testament, Istorie Bisericească. În plus, Seminariile de gradul II aveau ca obiecte de studiu: dogmatică, drept canonic, psihologie, limba latină şi limba greacă, retorică, algebră, geometrie şi mecanică.
Aici, la Iași, tânărul Teodor susține examenele finale ale seminarului ca în final să ia și diploma de bacalaureat. Nu putem să nu credem că viitorul episcop a fost unul dintre bursierii seminarului terminând studiile cu o medie mare.
După terminarea studiilor, se căsătorește fiind numit imediat diacon pe seama catedralei episcopale, din Roman.
În anul 1880 a fost hirotonit preot pe seama parohiei și a bisericii „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” din Bacău, nou înființată între anii 1842-1845, biserica fiind ctitorită de către boierii Enachi Krupenski și Anton Bîrzu.
În același timp Episcopul Mechisedec Ștefănescu îl numește președinte al consistoriului eparhial. În 1881, este numit protopot al Bacăului, de același episcop, probabil calităților lui extraordinare. Activează în această funcție până în anul 1892 îndeplinindu-și datoriile cu mare responsabilitate.
În același an, rămâne văduv și hotărăște să-și ia concediu de studii în anul 1893, plecând la Atena pentru a urma cursurile Facultății de Teologie. Aici își întregește studiile dobândind o cunoaștere temeinică a limbii greci.În anul 1897 a dobândit titlul de licențiat în teologie.
Revenind în țară se călugărește primind ca nume de călugărie numele de Teodosie, în același an la catedrala episcopală din Roman. Activează aici ca călugăr iar în anul 1898 primește distincția onorifică de arhimandrit, și a fost numit cu titlul de arhimandrit de scaun la episcopia din Roman.
În 1899, mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, îl cheamă la Iași și îl numește egumen la biserica „Sfântul Spiridon”. Aici pe lângă activitatea sa social - misionară de la spitalul ce aparținea aceleiași biserici a avut și o bogată activitate cărturărescă, întrucât traducea din limba greacă în română comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur la epistolele pauline.
Întrucât mitropolit avea o mare preșuire pentru acesta i-a acordat rangul de arhimandrit mitrofor în yiua în care acesta sărbătorea 25 de ani de slujire arhierească. Este obligat să plece de la Iaşi odată cu moartea mitropolitului Iosif şi urcarea pe scaunul mitropolitan a lui Partenie care avea nevoie de locul de la Sfântul Spiridon pentru vicarul său, Ghenadie Georgescu. Acest lucru îl întristează profund mai ales pentru faptul că păşise în mijlocul societăţii de cultură Viitorul înfiinţată şi condusă de dr. G. D. Boroianu.
În 1902 revine în episcopia Romanului ca egumen la biserica „Precista Mare” din Roman continuând activitatea sa social-misionară și de trăducător până în anul 1909 în 21 mai, când este ales de către Sfântul Sinod arhiereu vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura de „Ploieșteanu”. În același timp a fost pus și ca egumen la biserica Domnița Balașa.
În această postură a rămas până în anul 1912, când la 4 februarie a fost ales episcop al episcopiei Romanului.

Alegerea ca episcop al Romanului

Ședința în care a fost ales, Teodosie Atanasiu ca episcop, a fost precedată de slujba de Te Deum săvârșită chiar de acesta. La această slujbă au asistat pe lângă membri Sfăntului Sinod și a Consistoriului Superior Bisericesc și domnii miniștri și mai mulți senatori și deputați.
La ora două s-a deschis ședința marelui colegiu, de către mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei.După ce s-a dat citire articolelor privitoare la alegerea mitropoliților și a episcopilor s-a procedat la votare prin scrutin secret și vot nominal.
În acea perioadă, pe lângă episcopia Romanului, mai era vacantă și episcopia Argeșului. În urma votului a fost ales pentru episcopia Argeșului, Calinic Botoșăneanul cu 203 de voturi, iar pentru episcopia Romanului, Teodosie Atanasiu cu 163 de voturi.
După aflarea rezultatea, fiecare dintre episcopii noi aleși au luat cuvântul, primul fiind Calinic al Argeșului apoi urmând Teodosie Atanasiu.
Acesta a mulțumit Sfîntului Sinod și celorlalți care l-au ales fiind conștient de responsabilitatea grea la care a fost chemat: „Tronul episcopal nu întotdeauna este moale și catifelat așa zicând, pentru chiriarhul ce șade pe dînsul. Cunosc îndeajuns datoriile ce sunt legate de această înaltă demnitate, pentru ca să-mi fac iluziuni și să nu-mi dau seama precum se cuvine de marea și greaua sarcină ce ați pus asupră-mi prin această alegere”
În continuare declară înaintea tuturor că nu va ezita să nu-și îndeplinească datoriile față de clerici și față de credincioși până când sănătatea îi va permite.
Încheie într-un mod elogios, mulțumind totodată tuturor: „In Eparhia Romanului am vazut razele soarelui pentru prima oara,in Eparhia Romanului am copilarit, in Eparhia Romanului am adus servicii Bisericii timp de aproape 40 de ani in diferite grade ierarhice,in Eparhia Romanului sunt trimis astazi de Marele Colegiu Electoral ca episcop, in locul vacant, caci se vede ca asa a fost planul Providentei Divine, caci acolo unde am vazut rasaritul soarelui pentru prima data, acolo poate mi s-a rezervat de a vedea si apusul pentru cea de pe urma data!
Mulțumindu-vă, deci cu profundă recunoștință pentru încrederea pusă în mine, Vă rog a-mi permite a striga din adâncul inimii mele:
Trăiască Majestățile lor Regele și Regina, cu toată slăvita familie!
Trăiască Marele Colegiu Electoral!
Trăiască România!”
După alegerea celor doi episcopi aceștia trebuiau întăriți printr-un decret regal care a fost publicat în Monitorul oficial: „ Prea Sfinția Sa Părintele Arhiereu Teodosie Ploieșteanu este întărit în scaunul de episc al Eparhiei Romanului pentru care a fost ales”.
Duminica, 12 febr. 1912, ierarhii alesi, respective TEODOSIE si CALIST, au pornit la orele 11,30 de la Mitropolie, intr-o trasura de gala a Curtii, insotiti de mitropolitul Pimen al Moldovei si un impunator cortegiu.
In curtea Palatului Regal, garda de onoare a prezentat onorul. La ora 12, regele Carol I, insotit de Pricipele Ferdinand si Principele Carol, au intrat in sala tronului, unde asteptau inalti demnitari si membri ai Sf.Sinod. Noul episcop al Romanului a fost condus pana in fata Tronului Regal, unde,ministrul cultelor,da citire diplomei de recunoastere, recomandandu-l printr-o scurta caracterizare.
Mitropolitul Pimen-ofera carja episcopala regelui Carol I. Regele Carol I a incredintat carja episcopala,noului episcop de Roman spunand urmatoarele cuvinte: “Iti incredintez carja Episcopala pentru a pastori turma Eparhiei Romanului” .Cu acest prilej, M.S. regele Carol I a tinut un cuvant ocazional, din care spicuim :
“Prea Sfintite Episcop al Romanului, Ales de Sf. Sinod si de reprezentantii natiunii episcop al Eparhiei Romanului, cu incredere ti-am inmanat carja pastorala. Dupa o bogata activitate pe taramul scrierilor bisericesti, PS Ta esti chemat a carmui aceasta veche si renumita Eparhie a Moldovei, inscrisa cu pagini frumoase in istoria tarii, unde inca din tinerete si in mai multe randuri ti-ai desfasurat munca pentru binele Bisericii…PS Ta ai dat frumoase pilde de munca folositoare si de inaltatoare fapte … Sileste-te a pasi pe aceste cai binecuvantate si fii mereu insufletit de duhul blandetii si al tolerantei, spre a implini astfel insemnata PS Tale chemare.”
Emotionat de maretia acestui moment, episcopul Teodosie, a luat cuvantul si a multumit pentru increderea acordata, angajandu-se la o noua lucrare in slujba Bisericii si a neamului.
“ SIRE,
….Apropiindu-ma acum cu sfiala, am primit din mainile Majestatii Voastre toiagul pastoral, care simbolizeaza puterea spirituala asupra acestei de Dumnezeu pazite Eparhii a Romanului,unde a stralucit in cursul timpurilor atatia ierarhi ai Bisericii noastre Ortodoxe Romane.Majestatea Voastra ati incredintat slabelor mele maini acest toiag pastoral,ce a fost tinut cu vrednicie in timpurile vechi de Dosoftei,Teodosie,Ioanichie,Leon,Veniamin Costachi,iar acum in urma de nemuritorul Melchisedec,care cu toti au stralucit si vor straluci ca niste luminatori mari pe orizontul intelectual al Sfintei noastre Biserici. Ma voi sili, Sire, ca turma incredintata mie spre pastorire, sa fie condusa cu blandete si dreptate,pe calea mantuirii.Voi inspira pururea in inimile fiilor mei duhovnicesti : frica de Dumnezeu,iubirea de patrie si neam, dragoste si devotament netarmurit catre Tronul Majestatii Voastre”

Înscăunarea
Initial, solemnitatea primirii si instalarii noului episcop la Roman, a fost programata pentru data de 04 martie 1912, dupa un program bine stabilit. In realitate, evenimentul s-a consumat pe 26 februarie 1912. Noul episcop,Teodosie Atanasiu, a sosit cu trenul in gara Roman, in dimineata acelei zile, fiind primit de autoritatile civile, eclesiastice si militare. Cortegiul l-a insotit pe inaltul ierarh,parcurgand strada Stefan cel Mare,Piata Precista Mare, pana la Episcopie. Pentru buna desfasurare a acestei ceremonii religioase, Prefectura Judetului Roman, impreuna cu Centrul Eparhial si principalele institutii ale urbei : (Protoieria,Armata,Scoala,s.a) au intocmit un program detaliat, ce a fost publicat si impartit apoi tuturor celor implicate:“PROGRAMA CEREMONIEI DE INSCAUNARE A EPISCOPULUI TEODOSIE AL ROMANULUI – 26 febr.1912”
Conform programului acestei solemnitati,dupa intampinarea ierarhului in gara orasului Roman, in dimineata zilei de 26 februarie 1912, acesta a fost condus de catre oficialitatile locale si clerul Protopopiatului Roman, pe stada Stefan cel Mare, catre biserica Precista Mare si apoi Catedrala Episcopala. Aici a fost oficiata slujba Sfintei Liturghii, iar la finalul acesteia a avut loc ceremonia inscaunarii noului episcop. S-a dat citire gramatei mitropolitane si s-au tinut mai multe alocutiuni cu acest prilej. GRAMATA Mitropolitului PIMEN al Moldovei, adresata episcopului Teodosie, cu prilejul inscaunarii sale in scaunul eparhial de la Roman, a fost citita de Pr. Ioan Gotcu, delegatul mitropolitului Moldovei, care indeplinea functia de presedinte al Consistoriului Mitropolitan. Fiind o iarna grea, mitropolitul nu a putut lua parte la ceremonie, de aceea a trimis gramata si mesajul sau printr-un colaborator apropiat.
Ministerul Cultelor si Instructiunii, a delegat sa participe la acest eveniment pe Dl administrator al Casei Bisericii,(viitorul Minister al Cultelor si Instructiunii Publice)-N.D.Chiriac,care a transmis un mesaj si a facut cu acest prilej si inventarierea bunurilor Episcopiei, pentru a fi preluate de chiriarhul locului.
Din partea Centrului Eparhial, a adresat cuvantul de bun venit intaistatatorului eparhiei Romanului, Arhimandritul ILARION MIRCEA-vicarul Episcopiei Romanului, care s-a ocupat atat de buna desfasurare a ceremoniei de instalare,cat si de inventarierea bunurilor Episcopiei. Conform programului, dupa serviciul religios din catedrala, noul ierarh, a fost condus la resedinta episcopala, unde a oferit un dineu, primind cu acel prilej felicitarile tuturor celor prezenti.
La scurt timp dupa aceste evenimente, potrivit randuielilor bisericesti noul ierarh trebuia sa ofere fiecarei biserici un antimis sfintit si semnat de catre el,ca autoritate superioara bisericeasca. Ministerul Cultelor aproba noului episcop de Roman,confectionarea a 700 de antimise ce urmeaza a fi distribuite la parohii. Ele au fost realizate de Casa Phillip Hass, din Bucuresti, in trei nuante(rosu,galben si albastru), pe satin si atlas, destinate parohiilor, filiilor acestora si manastirilor din cuprinsul Eparhiei Romanului.

Activitatea cărturărească

Episcopul Teodosie a avut importante preocupări cărturărești. După ce s-a întors de la Atena, a început, pe când funcționa ca egumen la Iași, să traducă din limba greacă și să publice Comentariile epistolelor Sf. Apostol Pavel, scrise de Sfîntul Ioan Gură. În total, au apărut nouă volume:
I – Comentariile sau explicarea epistolei către Galateni, Iași, 1902,
II - Comentariile sau explicarea epistolei către Efeseni, Iași, 1902,
III- Comentariile sau explicarea epistolei către Filipeni, București, 1903,
IV - Comentariile sau explicarea epistolei către Coloseni, I și II Tesaloniceni, București, 1905,
V - Comentariile sau explicarea epistolei către Romani, București, 1906,
VI - Comentariile sau explicarea epistolei către I Corinteni, București, 1908,
VII - Comentariile sau explicarea epistolei către II Corinteni, București, 1910,
VIII - Comentariile sau explicarea epistolelor către I și II Timotei, Tit și Filimon, București, 1911,
IX - Comentariile sau explicarea epistolei către Evrei, București, 1923.
De asemenea, de la el a rămas în manuscris și o traducere a unei importante scrieri teologice : Introducere în Noul Testament de teologul grec Damalas. Despre această ultimă lucrare vorbește în tipăritura sa cea din urmă: Comentariile sau explicarea epistolei către Evrei. Aceasta este și prima din lucrările sale pe care le-a tradus după cum el însuși precizează: „La început am tradus Jagogia, sau Introducere în Noul Testament, de renumitul profesor de la Facultatea de Teologie din Athena, N. Damalla”

Activitatea din Primul Război Mondial

Primul Război Mondial (1914-1919) a fost numit în istoria românilor Războiul
de Reîntregire a Neamului (1916-1919), reprezentând unul din evenimentele
cele mai importante ale secolului al XX-lea.
A fost necesară o implicare armată a poporului român pentru a împlini ceea
ce nu a reușit pe timp de pace, adică unirea tuturor românilor (a Transilvaniei,
Basarabiei și Bucovinei cu România)într-un singur stat.
În desfășurarea acestor evenimente, pe lângă oamenii politici ai timpului și
armata Țării, Biserica Ortodoxă Români a îndeplinit un rol de seamă prin clericii
și credincioșii săi.
Se știe faptul că, pentru o mai bună coordonare a activităților amintite,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a propus în anul 1915 Marelui Cartier
General ca Prof. Univ. Iconom Constantin Nazarie să fie acceptat „Protopop al Preoților de armată” și șef al Serviciului Religios, fapt care s-a împlinit.
Vestea intrării României în război, la data de 14/27 august 1916, a produs în
rândul românilor atât bucurie și speranță, cât și tristețe și teamă, deoarece în acel
moment nu se puteau aprecia consecințele războiului.
Era seara și apoi noaptea sfântă în care creștinii se pregăteau să cinstească pe
Maica Fiului lui Dumnezeu, la praznicul Adormirii ei. Așadar, în noaptea de 14
spre 15 august 1916 (27/28 st. n.), glasul clopotelor bisericilor împreună cu sunetul
goarnei au vestit intrarea României în război. După doi ani de neutralitate,
România, potrivit intereselor na]ionale, se alătura Antantei (o coaliție format\
din Franța, Marea Britanie, Italia, Rusia, și apoi Belgia, Serbia, Muntenegru [i
Grecia), împotriva Puterilor Centrale (Austro-Ungaria și Germania, la care se
adaugă Turcia și Bulgaria).
În acea noapte s-a dat citire decretului M.S. Regelui Ferdinand, prin care purtă
torii de arme erau chemați sub drapel. Știrea s-a răspândit cu repeziciune în
toate comunitățile și a făcut ca noaptea să se transforme în „zi”, fiindcă agitația,
pregătirea tinerilor și vârstnicilor de a merge la război a produs sentimente deosebite
de bucurie și întristare.
„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. "Întru slava eroilor neamului" au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

Bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz au reprezentat punctul culminant al efortului romanesc in Primul Razboi Mondial.Odata cu revolutia bolsevica si iesirea Rusiei din razboi, Romania a trebuit sa accepte Pacea de la Bucuresti, fiind incercuita de armatele Puterilor Centrale.

In ciuda acestui fapt, rezistenta in Moldova a insemnat pastrarea continuitatii statului roman, in conditiile in care Austro-Ungaria dorea incorporarea intregii tari in cadrul imperiului, in eventualitatea infrangerii totale a trupelor romane.
Pe intreaga perioada a confruntarilor cu Puterile Centrale, Romania a pierdut 250.000 de soldati si 430.000 de civili, suma insumand aproape 10% din populatia tarii.
Sacrificiul acestora a insemnat pastrarea independentei si suveranitatii tarii si a castigat prin sange dreptul prin care teritoriile locuite de romani erau alipite tarii mama in anul 1918.
Pastorația episcopului Teodosie la Roman, a coincis cu aceste evenimente de mare insemnatate pentru istoria tarii în urma cărora s-a infaptuit statul român national, unitar. Alături de mitropolitul Moldovei PIMEN GEORGESCU, episcopul Teodosie al Romanului, s-a manifestat insufletit de sentimente si idei patriotice.
O problemă foarte mare pe lângă viețile pierdute era cea a copiilor orfani și a femeilor rămase văduve care rămăseseră fără nici un sprijin.
Ocrotirea orfanilor era o obligație morală față de jertfa părinților lor, pentru viitorul celor care au supraviețuit într-o țară unită, o responsabilitate civică, deoarece acei fii ai neamului puteau reprezenta partea bună a generației viitoare sau partea infracțională.
Episcopul Teodosie Atanasiu a trimis din palatal Episcopal scrisori pastorale clerului și credincioșilor prin care solicita solidaritatea cu cei aflați pe front.
De asemenea, cu ajutorul preoților din parohii a făcut colecte de bani, alimente și haine pentru ostași.
Nu a ezitat să cerceteze spitalele unde erau sute de răniți, participând cu toată inima la suferința lor, îmbărbătându-i și insuflându-le sentimentul patriotic.
În timpul războiului a difuzat mai multe cărți de îndrumare moral-religioasă, sprijinind cauza dreaptă pentru care lupta în acea vreme poporul roman.
Episcopul Teodosie Atanasiu alături de mitropolitul Pimen au avut o inițiativă extreme de utilă armatei și implicit neamului românesc.Aceștia s-au gândit la pregătirea călugărilor și a călugărițelor prin cursuri special de infirmerie în vederea ajutorării soldaților răniți în război dar și a populației. Astfel, pentru îndeplinirea acestei inițiative s-au adresat o scrisoare pastorală către majoritatea mănăstirilor din Moldova, și implicit celor din episcopia Romanului, cu scopul de a explica monahilor importanța și necesitatea acestui serviciu pe care trebuie să-l aducă monahismul armatei și neamului.
Pentru romascani, episcopul Teodosie a facut cateva lucruri mari, care il aseaza astazi intre ctitorii si binefacatorii institutiilor de cultura si educatie ale orașului Roman. De exemplu, în luna octombrie 1919 a cumpărat o clădire din strada Raiului nr. 47 unde a înființat o grădiniță. Aceasta a început la 1 octombrie să activeze cu un număr de 45 de copii prima directoar fiind Hortansa Frumușianu, detașată de la stat.
De asemenea, la intervenţia acestuia, în toamna aceluiaşi an, a fost redeschis seminarul teologic de la Roman, ce fusese închis prin legea din 9 iulie 1901, din cauza unor motive economice.

Moartea episcopului Teodosie Atanasiu

Fiind bolnav, la 1 februarie 1923 fiind bolnav şi-a înaintat demisia şi s-a retras la mănăstirea Neamţ.
Sfântul Sinod şi Ministerul Cultelor, în acea zi a rânduit trecerea arhimandritului Ilarion Mircea ca locotenent în scaunul Episcopal.
În data de 7 februarie 1927, într-o zi de duminică a încetat din viaţă episcopul Teodosie,după ce stătuse în liniştea mănăstirii Neamţ, timp de 3 ani. Trupul său neînsufleţit a fost înhumat în preajma bisericii „Înălţarea Domnului” din curtea mănăstirii Neamţ.Ulterior, osemintele sale au fost deshumate şi depuse în cripta bisericii „Sfântul Ioan Bogoslovul” de la cimitir.

Concluzii

În încheiere, am să dau citire descrierii pe care i-a făcut-o arhimandritul Iuliu Scriban, cel care l-a şi cunoscut pe acesta: „Vlădica Teodosie murind, lasă despre sine amintiri amestecate.Tuturor le vine în minte asprimea firii sale şi făptura sa băţoasă, cu care nu te puteai înţelege uşor, înşepenit într-o hotărâre, nu-l putei scoate din ea şi ţi-o impunea cu măsuri necruţătoare. Asa a fost si ca vicar al mitropoliei din Bucuresti si mai mult insa, apoi, ca episcop al Romanului…Calcatura sa,umbletul sau,haina sa, masa sa, chipul cum privea lumea,avea ceva din nobletea omului sus pus care intelege ca inaltimea sa trebuie sa fie inaltime, nu numai a treptei in care se afla, ci si a manierei cu care trebuie sa o insoteasca Vladica Teodosie stia sa fie vladica.”

Bibliografie

1. Anuarul Eparhiei Romanului, Școala de copii „Episcopul Teodosie”, Roman, 1936,
2. Arhiva Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Dosarul nr. 7 din 1912,
3. Monitorul Oficial, nr. 242 din 5 februarie 1912,
4. G., Alegerea, întărirea și învestirea noilor PP.SS. Episcopi de Argeș și de Roman, în B. O. R. Anul XXXV( 1912) februarie, nr. 11,
5. Daniel, Isai, Implicarea monahismului din Moldova în alinarea suferinței din perioada Primului Război Mondial (1916-1918), în Teologie și Viață, nr. 7-12, iulie-decembrie 2003,
6. Ion, Țuțuianu, Istoricul Seminarului Sfântul Gheorghe din România, Editura Pim, Iași, 2010,
7. Iuliu Scriban, Moartea episcopului Teodosie, fost al Romanului, în B.O.R., nr. 2 din 1927,
8. Ioan Ivan,Scarlat Porcescu, Manastirea Neamt, Editura MMS, Iasi, 1981
9. Mircea, Pr. prof. dr. Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996,
10. Nica, Protos. Drd. Emilian, Contribuțiile filantropice ale preoților din Arhiepiscopia Iașilor în timpul Primului Război Mondial - Memoriile preoților din județele Iași, Neamț și Botoșani, în Teologie și Viață, nr. 7-12, iulie-decembrie 2003,
11. Porcescu, Pr. Scarlat, Episcopia Romanului, Editura Filocalia, Bacău, 2008,
12. Teodosie al Romanului, Prefață la Comentariile sau explicarea Epistolei către Evrei, de Ioan Gură de Aur, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1923,
13. Vizitiu, Pr.Mihai,Bahrim, Pr. Dragoş, A. TIMOFTI (coordonatori), Două secole de învăţământ teologic seminarial (1803 – 2003), Ed. Trinitas, Iaşi, 2003,

La finalul întâlnirii s-a oficiat o slujbă de pomenire a episcopului Teodosie, plecat la Domnul în data de 7 feb. 1927, la M-rea Neamț