În perioada 17-19 octombrie 2024, la Roman, Camera de Comerț și Industrie Neamț, împreună cu Primăria Roman și Consiliul Local, au organizat o nouă ediție a Târgului de Carte Roman.
Și anul acesta evenimentul a fost dedicat lansărilor de carte, întâlnirilor cu autori și sesiunilor de autografe. La eveniment au participat 13 edituri, inclusiv Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care s-a remarcat prin oferta de literatură religioasă și spirituală. Editura Filocalia a fost singura dedicată acestui segment, promovând valorile creștine și spirituale într-un context editorial divers.
Editura Filocalia contribuie într-un mod specific la îmbogățirea spirituală și morală a cititorilor, oferind carte religioasă și teologică editată sub egida străvechiului Centru eparhial romașcan, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dar și volume publicate la alte edituri eparhiale ale Bisericii Ortodoxe Române. Prin participarea la acest eveniment, reprezentanții editurii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au atras atenția asupra literaturii religioase și a rolului esențial pe care aceasta îl are în cunoașterea istoriei spiritualității poporului român, contribuind în mod esențial la educația și cultura cititorilor care aleg să dedice timp unor astfel de lecturi. (M.I.)