Prima treaptă a urcușului spre marea bucurie a Praznicului Învierii Domnului este reprezentată de Duminica Ortodoxiei. Această sărbătoare are în prim-plan cinstirea icoanei ca element esențial în mântuirea fiecărui creștin, iar Parohia Apa-Asău din Protopopiatul Moinești a sărbătorit în mod tradițional această deosebită zi.
Sărbătoarea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Icoanele pe care credincioșii le-au adus pentru a comemora această zi au fost sfințite după slujba de mulțumire. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Alexie-Andrei Huiban a vorbit despre însemnătatea pe care icoanele o au în viața creștinului ortodox. Părintele a amintit totodată și despre sfinții care au pătimit în închisorile comuniste pentru dreapta credință și iubirea față de Dumnezeu, drept pentru care, o parte dintre ei au fost canonizați în acest an comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. De asemenea, a fost citită pastorala Sfântului Sinod de la începutul Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului.
Pentru că Duminica Ortodoxiei a urmat zilei de 8 Martie, în care este sărbătorită Femeia, preotul paroh a oferit fiecărei creștine din parohie câte un mărțișor pentru a arăta prețuirea pe care trebuie să o avem față de acestea, singurele ființe pe care Dumnezeu le-a înzestrat cu darul nașterii de prunci.
În continuare, a avut loc o procesiune în jurul bisericii cu Sfintele Icoane, iar la finalul procesiunii a avut loc un moment artistic dedicat mamei, susținut de copiii din parohie.
(Pr. A.A.H.)