Peste 4000 de credincioși din Roman, Bacău, Moinești, Buhuși, Sascut și Onești au sfidat vremea potrivnică pentru a participa la procesiunea cu sfintele icoane organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, în municipiul Roman.

Evenimentul religios, primul de acest fel organizat în cetatea episcopală a Mușatinilor, a început la orele 16.00, în Piața Roman Mușat, unde, un număr de 18 icoane făcătoare de minuni, toate menționate de episcopul Melchisedec Ștefănescu, în tratatul său despre cinstirea sfintelor icoane, alături de racla cu sfintele moaște din Catedrala Arhiepiscopală din Roman, au plecat în procesiune, însoțite de un impresionat sobor de peste 100 de preoți, sosiți din toate colțurile eparhiei.
După slujba de binecuvântare oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, sfintele icoane, între ele s-au aflat cea de la Trifești și cea de la mănăstirea Giurgeni, s-au îndreptat spre Catedrală, în cântări și imne închinate Maicii Domnului. O dată cu procesiunea religioasă din această zi, Preasfinția Sa și soborul de preoți au săvârșit și Taina Sfântului Maslu, care s-a încheiat în curtea Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul procesiunii, PS Ioachim Băcăuanul, care a coordonat organizarea acestui eveniment religios, a mulțumit preoților și credincioșilor pentru dragostea, credința și răbdarea manifestate în Duminica Ortodoxiei.