Peste 150 de elevi de la Școala nr. 10 și Școala ”George Bacovia” din municipiul Bacău au participat astăzi, 27 martie, la o acțiune cultural-duhovnicească organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Bacău.
În contextul serbării Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, și la împlinire a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, marți, 27 martie, la orele 9.00, la Biserica ”Sf. Gheorghe” din municipiul Bacău a avut loc o acțiune cultural-duhovnicească la care au participat peste 150 de elevi de la Școala nr. 10 și Școala ”George Bacovia” din localitate. Însoțiți de învățători, profesori și părinți, copii s-au bucurat de prezența în sfântul locaș într-o zi festivă cu o profundă încărcătură istorică pentru neamul românesc. Toți elevii, dimpreună cu dascălii lor au rostit împreună Rugăciunea Domnească, ascultând un cuvânt de învățătură despre importanța credinței, a dragostei de Biserică și de țară. Dacă la final cei mai mici au aprins o lumânare întru pomenire înaintașilor, elevii din ciclul gimnazial au fost surprinși să afle că, în urmă cu un secol, tinerii de vârsta lor care locuiau în Bacău și în împrejurimi, s-au implicat în ajutoarea Bisericii și a Armatei, devenind pentru câteva luni fie surori de caritate, fie ajutoare pentru armata română care lupta pe frontul ajuns în această zonă. ”V-aș ruga să faceți un exercițiu de imaginație. Aici, în orașul nostru, gândiți-vă la faptul că tinerii s-au implicat pentru a ajuta soldații români aflați pe front, în condițiile în care Moldova era centrul luptelor. Atât fetele, cât și băieții, și-au înscris numele în rândul eroilor români. Fie ajutau răniții, fie aduceau apă, fie se implicau activ în susținerea soldaților. Amintiți-vă de Măriuca Zaharia, un copil devenit erou la doar 12 ani, sau Ecaterina Teodoroiu, o altă eroină de la Mărășești, alături de mulți tineri rămași în conștiința neamului românesc pentru jertfa și sacrificiul lor”, a explicat preotul Constantin Gherasim, slujitor la Biserica ”Sf. Gheorghe”. La orele prânzului, în cartierul Cornișa din municipiul Bacău, s-au auzit clopotele care au răsunat întru amintirea celor 100 de ani de la Unire Basarabiei cu România.