Sâmbătă, 4 iulie, s-a dat startul activităților din cadrul Școlii de Vară „Creștem frumos în Biserică și în familie”, un proiect desfășurat la Așezământul social-filantropic din Parohia Prohozești I din Protopopiatul Moinești, cu sprijinul partenerilor: Școala Gimnazială „General Nicolae Șova” și Primăria Poduri.
Prima zi a fost dedicată activităților catehetice, educative și recreative, oferindu-le copiilor oportunitatea de a descoperi și de a învăța lucruri noi: cateheza „Familia – icoana iubirii lui Dumnezeu”, susținută interactiv de doamna profesoară de religie Parfene Viorela-Corina. Copiii din cele două grupuri, „Cuvioasa Parascheva” și „Sfânta Filofteia”, au înțeles că familia este primul loc în care învățăm ce înseamnă iubirea, iertarea, responsabilitatea, generozitatea și rugăciunea. Apoi au urmat lecții de șah pentru începători și avansați, susținute de părintele paroh Dumitru Parfene, instructor și arbitru de șah, jocuri educaționale, organizate atât în aer liber, cât și în interior, de către tinerii voluntari inimoși, cu scopul de a le oferi copiilor atitudinile, aptitudinile și cunoștințele necesare formării lor intelectuale și morale.
Copiii au fost entuziasmați, curioși și dornici să participe la toate activitățile pregătite pentru ei. Energia, zâmbetele și dorința lor de a cunoaște au confirmat, încă o dată, importanța unor astfel de proiecte dedicate educației creștine și formării caracterelor.
Școala de vară continuă pe parcursul verii, activitățile desfășurându-se în fiecare sâmbătă, între orele 14.00 - 16.00, până în data de 29 august.
(Pr.D.P.)



