Tinerii din zona canonic administrativă a Eparhiei Romanului și Bacăului, dar și din ATOR Roman și ASCOR Bacău au trăit câteva zile de neuitat în capitala Moldovei, prin participarea lor la ITO 2017. La întoarcerea spre casă, aceștia au poposit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Fluturând tricolorul, drapelul eparhial și steagul ITO, în strigăte și urale toți aclamau: „Roman și Bacău, Roman și Bacău!”. IPS Părinte Ioachim i-a primit cu multă bucurie în străvechea catedrală mușatină împărtășind cu tinerii entuziaști experiența acumulată la ITO, dar și trăirile lor sincere.
Ultima zi a evenimentului ITO 2017 de la Iași a debutat cu rostirea rugăciunilor de dimineață, după care a urmat o paradă a voluntarilor participanți, care au oferit publicului și o surpriză muzicală. Reprezentanții organizatorilor, precum și ai participanților la ITO 2017 au mărturisit în fața întregii adunări trăirile lor din cele patru zile ale evenimentului organizat anul acesta la Iași. Unul dintre cele mai importante momente a fost predarea ștafetei și a torței întâlnirii către reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului, organizatorii de anul viitor ai ITO. Ulterior au fost rostite rugăciuni de binecuvântare și călătorie de către IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Tinerii din Eparhia Romanului și Bacăului, alături de preoții însoțitori, au revenit la Catedrala arhiepiscopală din Roman, imediat după ora amiezei, unde au dorit să îl revadă și să-i mulțumească Ierarhului lor pentru șansa ce le-a fost oferită, de a participa la un eveniment deosebit ce i-a așezat alături de 6000 de tineri entuziaști din țară și străinătate. Aici, tinerii s-au închinat la racla cu sfinte moaște și au înălțat rugăciuni către Sfânta Parscheva, ocrotitorea sfântului lăcaș.
Totodată, ei au împărtășit cu Părintele Arhiepiscop Ioachim impresiile din scurta, dar bogata lor călătorie cultural-catehetică în Iași, capitala culturală a Moldovei, cu privire la participarea lor la ITO Iași 2017. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat și și-a exprimat speranța ca această experiență duhovnicească să fie împărtășită și tinerilor din comunitățile de proveniență a lor, pentru ca bucuria să fie deplină și misiunea încredințată să fie împlinită. De asemenea, un reprezentant al grupului de tineri a înmânat Ierarhului drapelul ITO 2017 care a însoțit delegația la acest eveniment, iar Ierarhul i-a felicitat pentru lucrurile frumoase pe care tinerii le-au împlinit la atelierele cuprinse în progamul manifestării.
La plecarea din Catedrala Arhiepiscopală toți tinerii au mulțumit Ierarhului, oferind aplauzele lor neîntrerupte și dragostea lor sinceră față de acesta.
(Pr. Daniel Marari)