În ziua de vineri, 23 ianuarie 2026 a debutat proiectul catehetic „Învățăm despre familie în Biserica Maternității Duhovnicești din Oituz”, desfășurat în perioada 23 ianuarie – 29 martie 2026, în cadrul Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a.
Proiectul se înscrie în contextul în care anul 2026 este declarat an omagial al pastorației familiei creștine și an comemorativ al sfintelor femei din calendar în Patriarhia Română.
Prima activitate a proiectului, intitulată „Activitățile lui Gerar”, a constat într-o excursie tematică la Centrul Eparhial de la Roman, desfășurată sub genericul „Familia se definește prin rădăcini, iar Biserica este nelipsită de ele”, având ca scop conștientizarea legăturii dintre familie și Biserică, după modelul sfinților și al ierarhilor eparhiei.
Participanții au fost întâmpinați la Catedrala Istorică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului de Părintele Arhimandrit dr. Andrei Ioniță, care a susținut un cuvânt catehetic despre familie, cu accent pe viața Sfintei Cuvioase Parascheva, subliniind rolul familiei creștine ca rădăcină a vocațiilor și școală vie de credință.
Un moment aparte l-a constituit întâlnirea cu monahia Maria și fiica sa, monahia Veronica, care le-au vorbit copiilor despre prelungirea familiei în obștea monahală, despre viața în rugăciune și despre dăruirea totală lui Dumnezeu, oferindu-le totodată prescuri ca semn al comuniunii și iubirii frățești.
Din purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, părintele inspector eparhial Marian Gliga a oferit participanților icoane aniversare cu familia Sfântului Vasile cel Mare.
Vizita a continuat la Fundația „Episcop Melchisedec”, unde părintele Cristian Apetrei, cu sprijinul monahiei Dionisia Șchiopu, le-a vorbit copiilor despre familia duhovnicească extinsă și despre rodirea educației primite în „biserica de acasă” prin activitatea social-filantropică a Episcopului Melchisedec Ștefănescu.
Pe drumul de întoarcere, prin dialog și cateheze, au fost recapitulate temele zilei: familia Sfântului Vasile cel Mare, ocrotirea oferită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, modelul Episcopului Melchisedec și binecuvântarea familiilor cu mulți copii.
La final, Părintele paroh a mulțumit tuturor participanților și celor implicați în organizare, evidențiind importanța colaborării dintre familie și Biserică în formarea copiilor în duhul credinței și al iubirii creștine.
Pr. Dr. Simion Purice



