Centrul Social-Medical de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice din cadrul Parohiei „Sf. Gheorghe” Hârja, reprezentat de Pr. Ilarion Mâță, s-a bucurat de un nou gest de solidaritate și filantropie din partea Parohiei „Învierea Domnului” din Bacău, reprezentată de Pr. Ionuț Avram.
Cu dragoste și grijă față de cei aflați în nevoie, Parohia „Învierea Domnului” a oferit centrului cantități importante de ulei (300 de litri) și făină (530 de kg), precum și miere de albine (30 kg), alimente necesare pentru desfășurarea activităților zilnice și pentru pregătirea hranei beneficiarilor.
Totodată, prin colaborarea pe care Parohia „Învierea Domnului” o are cu Tinervis Group SRL, operatorul rețelei de simigerii LUCA, au fost donați 500 de cozonaci proaspeți, dar care au adus bucurie și un plus de savoare meselor pregătite pentru persoanele vârstnice de la Hârja.
Astfel de gesturi reprezintă expresia concretă a iubirii față de aproapele și a responsabilității față de cei care au nevoie de sprijin și încurajare.
Conducerea Centrului Social-Medical de la Hârja adresează mulțumiri Părintelui Ionuț Avram și tuturor celor implicați în această frumoasă faptă de milostenie, precum și reprezentanților Tinervis Group SRL, pentru generozitatea și disponibilitatea de a sprijini activitatea social-filantropică desfășurată în cadrul centrului.
Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care, prin astfel de fapte, aduc lumină, bucurie și nădejde în sufletele celor vârstnici!



