Cursuri de educație perinatală, la Capela „Sf. Apostol Andrei”- Arena Mall

În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Capela „Sfântul Apostol Andrei” (Arena Mall – Bacău) a fost gazda unui eveniment inedit şi în acelaşi timp mult aşteptat.

 

Un grup de tinere mame au participat vineri, 11 martie, la primul curs de alăptare organizat, în spațiul oferit de Capela „Sf. Apostol Andrei” (Arena Mall-Bacău), de educatorul perinatal SAMAS, Ştefana Bosoancă. Cursul (gratuit) a adunat 12 viitoare sau proaspete mămici dornice de informaţii corecte şi sprijin de-a lungul acestui proces.

 

Informarea din timpul sarcinii este crucială pentru viitoarea mămică, aceasta căpătând încredere în corpul ei, învăţând să depăşească momentele dificile ce apar şi ajutând-o să găsească un grup de sprijin. Am demontat mituri, am transmis informaţie corectă, am încurajat mamele să-şi ceară drepturile. Mamele au înţeles pericolul introducerii laptelui praf, au împărtăşit momentele dificile din experienţa lor de alăptare şi au înţeles că alăptarea nu presupune un regim alimentar strict”, a declarat Ştefana Bosoancă.

Cursul de Alăptare face parte din seria cursurilor de pregătire pentru naştere, alături de cursurile despre sarcină, naştere naturală şi naştere medicalizată, dar şi îngrijirea sugarului. Aceste cursuri vor continua în luna aprilie, tot în aceeaşi locaţie, iar temele vor fi alese şi în funcţie de solicitările mamelor. Mai multe informaţii despre Programul SAMAS şi cursurile oferite se găsesc pe pagina de facebook: Scoala Mamei SAMAS Bacau sau pe pagina personală: Stefana Bosoanca.

Suntem bucuroşi să fim gazda acestor întâlniri, mai ales că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca anul acesta să fie închinat educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox, sperând într-un viitor binecuvântat de Dumnezeu, cu familii sănătoase. Creșterea și formarea copiilor în duhul creștinătății le aparțin în mod direct părinților, iar formarea religioasă de acasă se completează cu cea de la Sfânta Biserică.

Facem cunoscut faptul că aici la Capela noastră, numeroși copii împreună cu părinți lor participă la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători primind Sfintele Taine. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze toate mămicile, care nu fac altceva decât să împlinescă cuvântul Evangheliei: „creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”, a declarat părintele paroh Marian Gliga.

La finalul acestei întâlniri părintele Marian Gliga a recitat poemul Inimă de mamă, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, oferindu-l mai apoi în dar mămicilor prezente, alături de o iconiţă reprezentând pe Sfântul Apostol Andrei.

(Pr. Mihai-Flavius Balaban)