Sâmbătă, 5 septembrie 2026, Așezământul social-filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfânta Muceniță Filofteia” al Parohiei Prohozești I a găzduit ediția a XVIII-a a concursului de șah organizat de Protoieria Moinești în cadrul „Zilelor cultural-duhovnicești” ale Protopopiatului Moinești.
Ediția din acest an a consemnat un record de participare: 163 de jucători, copii, tineri și adulți, reuniți în jurul pasiunii pentru sportul minții. Numărul mare de concurenți a conferit evenimentului o amploare deosebită și a confirmat interesul de care se bucură această competiție ajunsă la cea de-a XVIII-a ediție.
Concursul, omologat FIDE și FRȘah, s-a desfășurat în sistem elvețian, pe parcursul a cinci runde, fiecare jucător având la dispoziție 15 minute pentru fiecare partidă. Buna desfășurare a competiției a fost asigurată de o brigadă formată din șapte arbitri, condusă de arbitrul internațional Sebastian Volcinsche.
După rundele solicitante de la mesele de joc, participanții s-au bucurat și de un moment de rugăciune , de răgaz și comuniune. În pauza competiției a avut loc o slujbă de pomenire a unor persoane dragi trecute la cele veșnice, iar mai apoi organizatorii au oferit pizza, prăjituri și băuturi răcoritoare, într-o atmosferă destinsă, de prietenie și bucurie.
Festivitatea de premiere a încununat această zi dedicată șahului. Câștigătorii au fost răsplătiți cu premii în bani, cupe și medalii în valoare totală de 6000 lei iar participanții s-au bucurat și de rechizite și alte daruri, oferite ca semn de apreciere și încurajare. Dincolo de clasamente și rezultate, concursul a constituit un frumos prilej de întâlnire între generații și de promovare a șahului ca mijloc de educație, disciplină, răbdare, concentrare și respect reciproc. Prin asemenea activități, Biserica dorește să fie aproape de copii și de tineri, sprijinind dezvoltarea lor armonioasă și oferindu-le contexte sănătoase de întâlnire, competiție și prietenie.
(Pr. Dumitru Parfene)



