Cu aprobarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. la Scutaru, pe valea Cașinului, în comuna Mănăstirea Cașin, Protopopiatul Onești, a fost sfințită, chiar de Ziua Națională a Eroilor Neamului, joi 28 mai 2020, o cruce de stejar ridicată acolo prin inițiativa primăriei din localitate pentru cinstea și pomenirea eroilor care și-au dat viața pe aceste locuri în Primul Război Mondial.
La eveniment au participat preoții din comuna Mănăstirea Cașin, primarul Gabriel Apreutesei și reprezentanții primăriei, dar și credincioși ai locului.
Evenimentele și luptele duse pe frontul din zona Mănăstirea Cașin-Cașin-Oituz și estul Transilvaniei au fost descrise cu excepțională sinceritate de un combatant în marea conflagrație mondială, sublocotenentul Ioan Missir, în jurnal de război „Fata Moartă”, al cărui titlu a fost inspirat de numele unui deal din zonă, dat de o legendă despre o fecioară care și-a găsit acolo sfârșitul din dragoste pentru un flăcău care a preferat el însuși moartea în fața pericolului de a mai fi înrolat pentru un război crud și absurd.
Crucea a fost plantată la umbra unui stejar secular, simbol al trăiniciei neamului nostru, dar și al credinței în Milostivul Dumnezeu. Pe câmpul Scutarului, acum 103 de ani, și-au dat viața sute de ostași români, iar alți eroi erau aduși prin această vale din munți pentru a fi odihniți în Cimitirele existente și astăzi. Veșnică pomenire eroilor neamului nostru romanesc!