Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a publicat, la finele anului trecut, un volum care atrage atenţia printr-un titlu îndrăzneţ şi provocator: "Creştinismul abia începe". Cititorul grăbit, care nu s-ar apleca asupra celor 170 de pagini, avându-l ca autor pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, ci doar ar reflecta asupra celor 3 cuvinte caligrafiate pe copertă, pe bună dreptate s-ar putea întreba: "Cum adică abia începe creştinismul? Dar ce s-a întâmplat cu cei două mii de ani care s-au scurs de când Hristos a venit pe pământ? Nu cumva este un orgoliu aici aidoma celui care-i inspiră pe cei ce cred că toate încep cu ei, că nu s-a făcut nimic (bun) până la ei?" Evaluat prin prisma acestor interogaţii, titlul cărţii este de-a dreptul scandalos. Dacă însă lecturezi cu atenţie cele zece texte (plus cuvântul-argument de la început) care alcătuiesc corpul cărţii, constaţi că titlul este scandalos în sensul evanghelic al cuvântului. În sensul în care un Nicolae Steinhardt vorbea, în "Dăruind vei dobândi", despre faptul că "Domnul a venit să ne mântuiască şi să ne scandalizeze". Creştinismul abia începe pentru că, în cele două milenii, suntem departe de a constata că am desluşit, că am epuizat şi că am transpus în viaţa lumii toate înţelesurile Evangheliei. Această continuă adâncire în tainele lui Dumnezeu, această inepuizabilă bogăţie de sens şi cunoaştere plasează creştinismul dreptslăvitor, chiar şi după două mii de ani, mai degrabă la începutul urcuşului pe scara veşniciei. Dar sintagma "creştinismul abia începe" poate fi împropriată la modul personal, văzând în ea un imbold filocalic de a pune, fiecare în parte, în fiecare clipă a existenţei, acel început bun de care are atâta nevoie viaţa noastră duhovnicească.

Un decalog pentru mileniul III

Dincolo de reverberaţiile acestea, proprii unei metafizici creştine a istoriei, respectiv a unei sănătoase raportări la condiţia creştinului angajat pe drumul mântuirii, volumul este şi o excelentă replică dată celor care susţin că asistăm la un apus al creştinismului. Deşi publicate, de-a lungul vremii, ca editoriale ale revistei "Cronica Romanului" (şi preluate, ulterior, de alte medii de informare, precum "Ziarul Lumina", portalul doxologia.ro sau alte site-uri din blogosfera ortodoxă), cele 10 texte conturează, unitar şi coerent, poziţia creştinismului vizavi de problemele acestui veac. Aş putea sintetiza răspunsurile cuprinse în volum într-un soi de decalog al Bisericii aflată în dialog cu societatea. Urmărind structura articolelor din carte, acest "decalog" ar putea suna cam aşa:

1) Creştinismul nu este o (altă) religie, ci Adevărul care ne pune pe Calea către Viaţa care este Dumnezeu. Găsim aici o abordare lipsită de complexe a PS Ioachim Băcăuanul, care nu se fereşte a face trimiteri la filosofia antică sau modernă, inclusiv la nume precum cel al lui Nietzsche sau Sartre, sau să identifice un fior al căutării lui Dumnezeu în religii precum budismul sau islamul. Toate sunt explicate de autor ca fiind străduinţe şi frământări ale omului ce nu pot primi răspuns decât în persoana lui Dumnezeu-Omul.

2) Chiar dacă este marginalizat de societate, creştinul să nu caute a-şi îndulci condiţia în lume (să fie "zăhărelul" vieţii), ci să rămână, cu orice sacrificiu, "sare a pământului". Este teribilă imaginea pe care o aduce în faţa noastră PS Ioachim, atunci când pune în contrast condiţia sării din secolul IV, spre exemplu, când putea să aibă o valoare apropiată de cea a aurului, cu aceea din zilele noastre, când sarea este adesea aruncată pe jos, pe asfalt sau pe trotuar, în perioadele de iarnă. Creştinul, chiar dacă e călcat în picioare, aruncat pe jos, în calea trecătorilor grăbiţi, trebuie să-şi facă în continuare datoria de a dezgheţa inimile cu căldura Duhului Sfânt, făcând posibilă circulaţia harului, a energiilor necreate în lume.

3) Tehnologia şi descoperirile ştiinţei nu înmulţesc argumentele ateismului, ci sunt noi şanse de a ne ridica mintea noastră către Dumnezeu. În cel de-al treilea text întâlnim, între altele, o grăitoare parabolă a GPS-ului, instrument menit a ghida pe şoferi în păienjenişul de drumuri din ziua de azi. Prin analogie, aşa cum şoferul este ghidat spre a ajunge la o destinaţie, iar atunci când greşeşte drumul primeşte, din partea GPS-ului o recalculare a traseului din punctul în care a ajuns, tot aşa şi omul este ghidat spre Împărăţie şi, când se abate de la "calea cea strâmtă", primeşte un traseu alternativ din partea lui Dumnezeu, cu punct de plecare în locul unde a căzut (din păcatul în care se află) şi care duce tot în Împărăţia cerurilor.

4) Dumnezeu este o persoană, nu o entitate abstractă, Care este chemată să locuiască în inima noastră.O reflecţie asupra acelui "Rabbi, unde locuieşti?" (Ioan 1, 38), rostit de primii ucenici ai Domnului, ne indică raportul de interioritate pe care-l avem fiecare dintre noi în relaţie cu Dumnezeu fiind.

5) Cel mai autentic şi realist plan de viaţă este cel hristocentric. Este nevoie de a spune apăsat acest lucru unei lumi care-şi pune atâtea speranţe în strălucitoare, dar babilonice realizări umane. Dacă e o criză în lume, aceea este, într-adevăr, criza de sens.

6) Nu căuta să suprimi răul în mod magic. Suferinţa nu dispare decât dacă este asumată cu Hristos şi întru Hristos cel Răstignit şi Înviat. Iarăşi este abordată o problemă de strictă actualitate, aceea a celor care caută pilula magică, soluţia facilă la problemele lor sufleteşti.

7) Fiecare faptă, fiecare gând sau cuvânt este un grăunte semănat în pământul vieţii noastre. Ele vor încolţi şi vor creşte, iar roadele le vom culege în veşnicie. Viaţa noastră se scrie permanent în fiinţa noastră. Suntem asemenea unui program pe care şi-l scrie un informatician şi tot ceea ce trăieşte este programul rulat în acel moment - se "scrie" şi se rulează în acelaşi timp! Poţi să intervii pe o linie de cod, poţi să o ştergi, poţi să o rescrii - este ceea ce fac sfintele taine, Botezul, Euharistia, Spovedania...

8) Orice vindecare sufletească sau trupească săvârşită în Biserică este doar început. Ea ne deschide către trăirea cu Dumnezeu care va fi deplină în cea de-a opta zi a creaţiei, în veşnicie. Având ca punct de plecare o meditaţie asupra tainei Sf. Maslu, PS Ioachim oferă omului de azi, valorificând exhaustiv virtuţile teologice ale cifrei 7, perspectiva veşniciei ce stă sub semnul cifrei 8. Comuniunea cu Hristos - în Împărăţie - este adevărata şi deplina vindecare.

9) Nu te preocupa de sfârşitul lumii, mai ales de data la care acesta va fi, ci preocupă-te de propriul tău sfârşit. Articolul "Un posibil răspuns la cruciada eshatologică" este o foarte complexă şi o foarte bună analiză a isteriei adusă de aşa-zisa profeţie mayaşă a sfârşitul lumii în 2012.

10) Caută să dobândeşti pe Duhul Sfânt, care este adevărata libertate. Nu te lăsa încătuşat de nici un fel de precepte transformându-le în idoli. Aşa aş sintetiza ultimul articol din carte, cel care analizează sorgintea şi situaţia actuală a unei răni deschise - cea a calendarului bisericesc (ne)îndreptat -, generatoare de schismă. E o punere în aplicare aici a cuvântului Sf. Ap. Pavel, care ne avertizează că "litera ucide, duhul face viu" (Corinteni 3,6).

"Creştinismul abia începe"este una dintre acele cărţi care ni-L aduce mai aproape pe Dumnezeu, ni-L face, practic, contemporan pe Hristos Domnul, pe Iisus Cel ce coboară de pe uliţele prăfuite ale Iudeii pe autostrăzile şi bulevardele de azi. Este un veritabil ghid pentru atât de încercatul creştin de azi sau, ca să vorbesc, până la final, pe limba acestei cărţi, este un adevărat GPS pentru orice om de azi, chiar şi dacă (sau mai ales dacă) este un şofer al propriei vieţi mai puţin iscusit. (Pr. Constantin Sturzu, articol preluat de pe portalul doxologia.ro)