În perioada 18-19 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, corul Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a participat la Festivalul „Malurile Prutului” desfășurat în orașul Cantemir din Republica Moldova.
În baza protocolului de colaborare dintre Protoieria Sascut și Episcopia Basarabiei de Sud, încheiat cu binecuvântarea IPS Petru și a IPS Ioachim, în perioada 18-19 mai a.c., membrii corului Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, au fost oaspeții Episcopiei Basarabiei de Sud, ca invitați de onoare ai Festivalului „Malurile Prutuluiˮ (alături de ansamblul Doina Covurluiului din Galați), desfășurat în orașul Cantemir.
În seara zilei de 18 mai membrii corului Laudamus au concertat pe scena Teatrului de stat muzical-dramatic „Bogdan-Petriceicu Hașdeuˮ, unde a fost de față doamna Anca Corfu, consulul general al României la Cahul (prezentă de altfel și la festivalul de la Cantemir) și domnul Micinschi, directorul Direcției de Învățământ Cahul, iar a doua zi au participat la slujba parastasului de pomenire a eroilor români la Cimitirul de Onoare de la Țiganca.
La festivalul Malurile Prutului, care a debutat cu concertul susținut de corul Laudamus, au participat formații artistice din zonă, ce au avut în repertoriu cântece religioase specifice perioadei pascale.
În sala Casei de Cultură din Cantemir, gazda festivalului, au fost prezente 500 de persoane care au apreciat la justa valoare piesele interpretate, un cuvânt de înaltă apreciere la adresa corului Laudamus, adresând PS Antonie de Orhei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, care a participat la festival.
La final, au fost înmânate diplome de excelență celor implicați în organizarea și buna desfășurare a acestei activități.
(Pr. Negoiță Ioan)